Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Silvio Berlusconi, aliatul lui Vladimir Putin: "A fost împins să declanşeze războiul din Ucraina"

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost împins de separatiştii pro-ruşi din Donbas, de presă şi de poporul rus să declanşeze războiul din Ucraina, a declarat, joi, fostul premier şi lider al partidului de centru-dreapta Forza Italia (FI), Silvio Berlusconi, pentru televiziunea italiană, relatează agenţia de presă naţională Ansa, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 23.09.2022 , 11:07

Silvio Berlusconi, aliatul lui Vladimir Putin: "A fost împins să declanşeze războiul din Ucraina" - Profimedia

Magnatul, vechi prieten al lui Putin, care a condamnat războiul, a declarat pentru Porta a Porta că separatiştii au venit la Moscova, au spus presei că atacurile Ucrainei s-au soldat cu 16.000 de morţi, iar Putin nu a întreprins nicio acţiune să îi apere. ”Putin a fost împins de populaţia rusă, de partidul său şi de miniştrii săi să inventeze această operaţiune specială”, a afirmat fostul prim-ministru italian.

”Aşa că trupele trebuiau să intre (n.r. în Ucraina), să ajungă la Kiev într-o săptămână, să înlocuiască guvernul lui Zelenski cu oameni decenţi şi să se întoarcă o săptămână mai târziu”, a adăugat el. Berlusconi a subliniat că ruşii au întâmpinat, în schimb, ”o rezistenţă neaşteptată, care a fost apoi alimentată de arme de tot felul din Occident”. ”Războiul a durat mai bine de 200 de zile, situaţia a devenit foarte grea, mi se face rău când aud de morţi pentru că mereu am considerat că războiul este o nebunie de nedescris”, a mai precizat Silvio Berlusconi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Silvio Berlusconi, aliatul lui Vladimir Putin: "A fost împins să declanşeze războiul din Ucraina"