Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Siria a executat 24 de deţinuţi, acuzaţi de provocarea incendiilor devastatoare din 2020

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad a executat 24 de deţinuţi, acuzaţi de provocarea unor incendii de pădure care au devastat ţara în 2020, a anunţat joi Ministerul Justiţiei al ţării.

de Redactia Observator

la 21.10.2021 , 17:51

În mai multe regiuni din Siria au avut loc, în septembrie şi octombrie 2020, 187 de incendii de pădure În mai multe regiuni din Siria au avut loc, în septembrie şi octombrie 2020, 187 de incendii de pădure - Profimedia

Cei 24 de ”criminali” au fost executaţi miercuri, a anunţat ministerul într-un comunicat postat pe Facebook, fără să le precizeze identitatea şi nici locul sau felul în care a fost aplicată pedeapsa capitală, relatează AFP, potrivit news.ro. Ei au fost acuzaţi de faptul că au ”comis acte teroriste” prin provocarea unor incendii, cu ajutorul unor materiale inflamabile. Incendiile ”s-au soldat cu morţi şi au distrus infrastructuri ale statului şi proprietăţi publice”, a anunţat ministerul.

Alte 20 de persoane - inclusiv cinci minori - au fost condamnate la pedepse cuprinse între zece ani de închsoare şi muncă forţată pe viaţă. Potrivit ministerului, condamnaţii au ”mărturisit că au ţinut reuniuni pentru a planifica incendiile pe care le-au provocat”. Focul a devastat provinciile Latakia şi Tartous, de pe coasta Mediteranei, şi Homs, în centrul ţării.

Incendii devastatoare în Siria, în vara lui 2020

Articolul continuă după reclamă

În aceste regiuni au avut loc, în septembrie şi octombrie 2020, 187 de incendii de pădure care au afectat 280 de localităţi şi s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi, potrivit presei oficiale. Aceste incendii au devastat aproximativ 13.000 de hectare de terenuri agricole, 11.000 de hectare de pădure şi 370 de locunţe, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana.

Incendii au loc frecvent în Siria, la fel ca şi în alte ţări vecine, în perioade de caniculă puternică, la sfârşitul verii. Însă autorităţile suspectează că, uneori, locuitorii le provoacă pentru a-şi face rezerve de lemn, înainte de venirea iernii.

Potrivit Amnesty International, regimul al-Assad continuă să execute prin spânzurare. Organizaţia de apărare a drepturilor omului arată în ultimul raport privind condamnările la moarte şi execuţiile că a putut ”corobora informaţii potrivit cărora execuţii au avut loc în Siria în 2020”, dar că nu deţine informaţii suficiente ”pentru a avansa o cifră minimă fiabilă”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Siria a executat 24 de deţinuţi, acuzaţi de provocarea incendiilor devastatoare din 2020