Foto Şofer de camion, devenit erou în UK. Bărbatul a parcat sub un pod, împiedicând o persoană să se sinucidă
Un șofer de camion este considerat a fi un adevărat erou, după ce a contribuit la salvarea vieţii unui unui om pe care l-a văzut cocoțat pe marginea unui pod, pe o autostradă din UK.
O imagine îngrijorătoare arăta cum un bărbat urcase peste balustrada podului M62 și era așezat chiar pe margine, privind în jos, spre drumul aglomerat. Deşi forţele de ordine sosieră la faţa locului, nu reuşiseră până în acel moment să îl convingă să nu se arunce în gol.
Când un șofer de camion l-a văzut, a parcat rapid vehiculul chiar sub respectivul pod, pentru ca în cazul în care bărbatul decide în cele din urmă să se arunce, căderea să îi fie atenuată de maşină, distanţa fiind mult mai mică. Potrivit informaţiilor presei locale, omul a fost convins în cele din urmă să se retragă de pe marginea podului în siguranţă, potrivit Mirror.
Scopul fotografiei: creşterea nivelului de conştientizare
Imaginea izbitoare a fost împărtășită de zeci de oameni și mulți au lăudat perspicacitatea şi rapiditatea şoferului. De asemenea, au fost transmise mesaje menite să crească gradul de conştientiare atunci când vine vorba despre oamenii care resimt colapsul emoţional. O persoană a spus: "Bravo șoferului de camion. Sper că persoana de pe pod primește ajutorul de care are nevoie."
Vulnerable Citizen Support Leeds a postat imaginea pe rețelele de socializare, scriind: ''Este în regulă, să nu fie în regulă. Aceasta este o poză de pe podul autostrăzii M62 - un trecător a postat-o pentru a sensibiliza situația. Ceea ce oamenii nu înțeleg este că să sară de cealaltă parte a oricărui pod - indică că ceva nu este în regulă în ceea ce priveşte sănătatea lor psihică. Dar ce urmează? Această postare este pentru a crește nivelul de conştientizare că - este în regulă să nu fie în regulă - și poți sau ar trebui să vorbeşti atunci când te confrunţi cu o problemă''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰