Soţia preşedintelui Zelenski, atac dur la adresa ruşilor „Ucid copii, conștient și cinic”
Războiul comandat de Vladimir Putin face în continuare vitime în rândul civililor. O familie de ucraineni a fost fotografiată în timp ce îşi duce, pe braţe, la spital copilul de 18 luni care a fost omorât în urma bombardamentelor care au avut loc în oraşul lor.
Olena Zelenski, soţia preşedintelui ucrainean a făcut apel la reprezentanţii mss-medi internaţionali să „spună adevărul teribil” că trupele lui Putin ucid copii „conștient și cinic”. Olena a spus pe Instagram că rușii au ucis mai mulţi copii ucraineni de când forțele lui Putin au invadat pe 24 februarie. Ea a cerut NATO să implementeze o zonă interzisă de zbor deasupra Ucrainei pentru a „salva copiii”.
Momentul în care părinții ucraineni îndurerați ai unui băieţel de 18 luni s-au grăbit la spital plângând, după ce copilul a fost ucis de bombardamentele rusești - în timp ce forțele invadatoare ale lui Putin și-au petrecut încă o zi bombardând civili ucraineni, a fost surprins în fotografia posttă pe Instgram de prima doamnă a Ucrainei, scrie Daily Mail.
Ucraina, o nouă zi de război
Băiatul de 18 luni pe nume Kirill a fost ucis în orașul Mariupol, din sudul ţării, după ce forțele ruse au bombardat cel de-al doilea oraș al Ucrainei la doar câteva minute după încetarea focului convenită sâmbătă. Mama îndurerată a lui Kirill, Marina Yatsko, și iubitul ei, Fedor, au fost văzuți ulterior în timp ce îmbrățișau trupul neînsuflețit al fiului lor așezat pe o targă în orașul asediat.
Ieri, în unele dintre cele mai îngrozitoare scene ale războiului de până acum, trupurile celor uciși au fost văzute zăcând nemișcate pe marginea unui drum. Alături de ei erau valizele pe cre le luaseră cu ei în ceea ce sperau să fie o călătorie către siguranță. Trei membri ai aceleiași familii s-au numărat printre cei uciși în atacul forțelor lui Vladimir Putin asupra oraşului Irpin, un oraș aflat la câţiva kilometri de Kiev.
Aproape 1.000 de copii au fost deja răniți, potrivit guvernului ucrainean, în timp ce 331 de civili, inclusiv cel puțin 28 de copii, au fost uciși. Organizația Națiunilor Unite a sugerat ieri că aceste cifre vor trebui reajustate în sus, deoarece zonele rezidențiale devastate sunt percheziționate amănunțit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰