Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA se pregătesc pentru o eventuală invadare a Taiwanului de către China. Temuta unitate Seal Team 6 se antrenează pentru o intrare în conflict - FT

SUA se pregătesc pentru o eventuală confruntare cu China. Celebra unitate de elită a Marinei americane, Seal Team 6, se antrenează pentru misiuni de ajutorare a Taiwanului în cazul în care China va invada, informează Financial Times.

de Redactia Observator

la 12.09.2024 , 22:02

SUA se pregătesc pentru o eventuală invadare a Taiwanului de către China. Temuta unitate Seal Team 6 se antrenează pentru o intrare în conflict - FT - Profimedia - imagine ilustrativă

Seal Team 6 construieşte şi execută diferite scenarii de luptă în exerciţiile pe care le desfăşoară la Dam Neck, baza generală a Seal, aflată la aproximativ 250 de kilometri de Washington. Complexitatea antrenamentelor a crescut în ultimii ani, în special începând cu 2021 atunci când Phil Davidson, comandantul SUA pentru regiunea Indo-Pacific la acea dată, a avertizat că o invadare a Taiwanului de către China este posibilă într-o perioadă de 6 ani.

La nivel oficial, autorităţile americane dau răspunsuri evazive atunci când se pune în discuţie un eventual conflict cu China, dar Armata americană ar fi accelarat pregătirile şi se antrenează pentru diferite scenarii. Întrebat de jurnaliştii de la Financial Times despre ce fel de antrenamente execută Seal Team 6, un purtător de cuvânt din cadrul Comandamentului pentru Operaţiuni Speciale a declarat că echipele Seal "se pregătesc și se antrenează pentru o gamă largă de situații neprevăzute".

Ce este Seal Team 6

Articolul continuă după reclamă

Seal Team 6 a devenit cunoscută odată cu operaţiunea de lichidare a lui Osama bin Laden, operaţiune executată în totalitate de militarii acestei unităţi. Seal Team 6 este unitatea de elită a Marinei americane, misiunile pe care le execută fiind clasificate. Un corespondent al Seal Team 6 în armata terestră ar fi Delta Force, o altă unitate de elită, dar mulţi experţi consideră Seal Team 6 a fi superioară din pricina complexităţii acţiunilor de luptă pe care le desfăşoară.

Un alt "episod" celebru în care a fost implicată Seal Team 6 a fost eliberarea căpitanului Richard Phillips, luat prizonier de piraţii somalezi în 2009. Atât după lichidarea lui Bin Laden, cât şi după operaţiunea de salvare a căpitanului Phillips, Hollywood-ul a realizat producţii de box-office, dar în niciuna dintre acestea numele "Seal Team 6" nu a apărut explicit.

În Seal Team 6 sunt acceptaţi doar militarii cu experienţă în teatrele de război, dar şi aceştia sunt primiţi după o selecţie draconică. "Săptămâna Iadului", aşa cum a fost supranumită de instructorii Seal, este testul final pe care majoritatea candidaţilor îl pică. În timpul acestei săptămânii, militarii sunt supuşi la cea mai grele teste fizice, în cele mai grele condiţii posibile şi nu de puţine ori s-au înregistrat spitalizări sau chiar decese. Numărul militarilor care au decedat în timpul "Săptămânii Iadului" este clasificat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » SUA se pregătesc pentru o eventuală invadare a Taiwanului de către China. Temuta unitate Seal Team 6 se antrenează pentru o intrare în conflict - FT