Superiahtul lui Putin a traversat apele daneze, însoțit de două nave de război. Destinaţia, un mister
- Iahtul de lux rusesc "Graceful", despre care se spune că ar fi nava personală a preşedintelui rus Vladimir Putin, a apărut pe radar pentru prima dată în ultimii aproape patru ani, a relatat postul public de televiziune danez DR, citat marţi de dpa.
Conform datelor furnizate de Marinetraffic.com, iahtul a navigat luni de-a lungul coastei de nord a Danemarcei.
De duminică dimineaţă, potrivit DR, iahtul atribuit preşedintelui rus, era însoţit de două nave de război ruseşti, precum şi - alternativ- de nave ale marinei daneze şi ale pazei de coastă germane.
"Forţele armate monitorizează regulat navele, inclusiv vasele aparţinând unor state străine, care tranzitează strâmtorile şi apele teritoriale daneze, folosind mijloacele desemnate în acest scop", au declarat forţele armate daneze pentru DR.
Dar către luni seara, Graceful nu mai transmitea niciun semnal privind poziţionarea sa, conform Marinetraffic.com.
Până la apariţia luni pe radar, iahtul îşi oprise emiţătorul AIS, folosit pentru a-şi transmite poziţia, încă din august 2022 - la aproximativ şase luni de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
