Video Locul din România unde se mai găsește zăpadă, în timp ce sudul țării se topește la 40 de grade
Cum ar fi fugim pentru câteva clipe de canicula din Bucureşti şi să ne refugiem într-o zonă în care vara încă seamănă cu primăvara!? Ei bine, acest loc există şi s-ar putea să avem nevoie şi de o geacă subţire. Vorbim despre Bâlea Lac, aflat la peste două mii de metri altitudine, unde în aceste momente sunt puțin peste 20 de grade, iar pe alocuri încă mai vedem câteva petice de zăpadă.
O temperatură mult sub ceea ce vedem în sudul țării sau la mare, unde sunt 35-40 de grade Celsius, în timp ce mare parte din România se sufocă sub acest cod de caniculă. Aici la Bâlea Lac încă mai găsim zăpadă, nu multă e adevărat, dar suficientă cât să le amintească turiștilor că muntele are propriile reguli.
De la 40 de grade la zăpadă
Peticul acesta este ultimul rămas după iarnă și cel mai probabil nu va mai rezista multe zile. Temperaturile ridicate din această perioadă va topi zăpada, iar ce vedem acum ar putea dispărea până săptămâna viitoare. În acest moment sunt cam 20 de grade aici la Bâlea Lac, o diferență mare față de orașele din sudul țării, de două ori mai mică față de Drobeta-Severin, București, poate chiar litoral. Aici la 2000 de metri altitudine este un vânt răcoros, iar plimbarea în jurul lacului este o plăcere.
Tocmai de aceea Bâlea Lac a devenit în aceste zile una dintre cele mai căutate destinații din România. Mulți turiști au venit special pentru câteva ore de răcoare. Au venit, bineînțeles, și pentru fotografiile cu zăpada aceasta rămasă în plină vară.
Este un contrast rar. În aceași zi poți pleca dintr-un oraș unde asfaltul aproape se înmoaie de căldură, din București, pe exemplu, unde sunt 40 de grade, și poți ajunge într-un loc unde încă mai poți atinge zăpada și temperatura este perfectă pentru drumeții 19-20 de grade Celsius.
