Video Parlamentarii pleacă în vacanţă, criza Guvernului rămâne. Ce variante are Nicuşor Dan pe masă
Miercuri parlamentarii intră în vacanţă, iar şansele să avem un premier desemnat sunt aproape nule. Deşi pe masa preşedintelui sunt puse două propuneri, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, Nicuşor Dan refuză să facă următoarea mutare, iar acum mingea este în terenul partidelor. Şi cum negocierile bat pasul pe loc, există mai multe scenarii posibile pentru formarea noului Guvern.
Președintele Nicuşor Dan cel mai probabil nu va anunța marţi desemnarea unui premier și nici în zilele următoare, spun surse Observator. Chiar dacă senatorii și deputații vor intra de mâine în vacanța de vară, şeful statului consideră că ar fi incorect să aleagă în acest moment între Sorin Grindeanu și Sigfried Mureșan, atâta timp cât partidele nu au ajuns la un acord politic pentru instalarea unui guvern minoritar, așa cum le ceruse șeful statului în negocierile purtate săptămâna trecută la Palatul Cotroceni.
Preşedintele aşteaptă un acord politic între partide
Surse politice spun că președintele Nicuşor Dan va mai avea discuții în următoarea perioadă cu liderii partidelor din fosta coaliție și va aștepta ca aceștia să mai negocieze între ei până când vor ajunge la o soluție de compromis, fie instalarea unui guvern minoritar, fie o altă formulă de guvernare cu majoritate pro-occidentală în Parlament.
Abia acela va fi momentul în care președintele Nicuşor Dan va anunța oficial desemnarea unui premier și tot atunci Parlamentul va fi convocat într-o sesiune extraordinară. Se va întâmpla asta, spun surse politice, cel mai probabil la sfârșitul lunii iulie sau chiar la începutul lunii august, pentru ca Parlamentul să voteze viitorul guvern.
Varianta propusă de Kelemen Hunor, respinsă de liberali
Şansele ca partidele din fosta coaliție să ajungă la acordul politic cerut de președintele Nicuşor Dan sunt aproape inexistente în acest moment. Sorin Grindeanu a repetat luni faptul că PSD nu va vota un guvern din care nu va face parte, asta în timp ce PNL și USR au transmis că nu vor acorda un cec în alb și nu-i vor da vot de învestire lui Sorin Grindeanu pentru un guvern minoritar, atâta timp cât liderul Partidului Social-Democrat și-ar dori autonomie totală în ceea ce privește măsurile incluse în programul de guvernare. A venit cu o variantă și liderul UDMR, Kelemen Hunor, cel care spunea că și-ar dori refacerea fostei coaliții de guvernare, dar fără cei de la USR, altfel spus, o formulă de guvernare PNL-PSD-UDMR, care ar trece la limită de votul Parlamentului. O variantă acceptată de Sorin Grindeanu, însă respinsă, spun surse politice, de liderii Partidului Național Liberal.
PSD ar accepta rocada doar dacă intră primul la guvernare
Rămâne pe masă cel puțin ca scenariu ipotetic și acea variantă de rocadă cu guverne minoritare. Aici, surse Observator spun că Sorin Grindeanu ar fi dispus, în ultimă instanță, să accepte această variantă, însă cu o singură condiție, aceea ca Partidul Social-Democrat să fie primul la putere și abia apoi o coaliție formată din partidele de dreapta. Însă acest scenariu este refuzat de PNL și USR, care și-ar dori ca ele să guverneze mai întâi alături de UDMR până în aprilie 2027 și abia de anul viitor să preia puterea un guvern PSD condus de Sorin Grindeanu.
Surse politice spun că președintele Nicușor Dan își va păstra acea linie roșie pe care a anunțat-o de mai multe ori în ultima perioadă, aceea că nu va accepta instalarea unui guvern cu voturile partidelor suveraniste.
