Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țara din Europa care e la un pas de a elimina toți banii cash

Noul sistem de plăţi instant pentru persoanele particulare introdus în Elveţia va încuraja plăţile fără numerar în această ţară, a anunţat miercuri Banca Naţională a Elveţiei (BNS), după lansarea acestui nou mod de plată, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 21.08.2024 , 16:50

franci elvețieni Țara din Europa care e la un pas de a elimina toți banii cash - Shutterstock (arhivă)

Potrivit BNS, aproximativ 60 de instituţii financiare sunt în prezent în măsură să primească şi să proceseze plăţi instant, acoperind mai mult de 95% din tranzacţiile de retail din Elveţia, după lansarea acestei scheme în cursul zilei de marţi.

În lunile următoare, şi alte bănci vor anunţa servicii similare, a spus BNS, care a prognozat că toate instituţiile financiare din Elveţia se vor alătura schemei până la sfârşitul lui 2026.

"Plăţile instant permit persoanelor fizice şi companiilor să efectueze tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat şi soluţionarea completă în câteva secunde. Această lansare reprezintă un nou punct de cotitură important şi reflectă angajamentul părţilor implicate pentru un viitor cu plăţi fără numerar în Elveţia", a explicat Banca Naţională, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă plăţile tradiţionale sunt în continuare posibile, BNS subliniază că schema de plăţi instant fără numerar oferă avantaje semnificative, precum simplificare şi rapiditatea procedurilor de plată. Banca Naţională prognozează că "plăţile instant se vor generaliza pe termen mediu în Elveţia şi vor pune bazele pentru noi inovaţii în tranzacţiile financiare".

Pe acelaşi subiect

Plățile instant sunt viitorul în Elveția, însă oamenii preferă să aibă și posibilitatea de a achita cu bancnote

Ultimul sondaj efectuat de BNS cu privire la metodele de plată ale companiilor din Elveţia, publicat în luna februarie, a arătat că "acceptarea numerarului continuă să fie ridicată" în Elveţia şi că "o mare parte a populaţiei ar dori ca tranzacţiile în numerar să fie disponibile în continuare ca metodă de plată".

Tot în acelaşi sondaj se preciza că, deşi gradul de acceptare a aplicaţiilor mobile de plăţi a crescut cu 19 puncte procentuale începând din 2021, pentru a ajunge la 59%, peste 90% din companiile care realizează tranzacţii fizice continuă să accepte plata în numerar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Țara din Europa care e la un pas de a elimina toți banii cash