Ţara din Europa care trimite soldaţi în staţiile de tren şi metrou pentru a combate traficul de droguri
O țară din Europa trimite circa 50 de soldați în stațiile de tren și metrou din capitală, începând de vineri, în cadrul unei misiuni de sprijinire a poliției în combaterea traficului de droguri și creșterea gradului de siguranță în oraș. Este vorba despre Belgia, unde la Bruxelles s-au deschis în anul 2025 1.015 dosare legate de consumul de droguri, relatează EFE, citat de Agerpres.
Soldaţii vor fi desfăşuraţi în punctele critice ale oraşului, cum ar fi gara Bruxelles-Sud. Decizia survine pe fondul unei creşteri a cazurilor raportate de consum de droguri. În 2025, Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles a deschis 1.015 dosare legate de consumul de droguri, aproape dublu faţă de cele 598 de dosare înregistrate în anul 2020, iar estimarea este că această creştere va continua.
Anul trecut, numai până la jumătatea lunii august au avut loc la Bruxelles aproximativ 20 de incidente cu împuşcături asociate de autorităţi în principal cu traficul de droguri.
Prin urmare, procurorul general belgian Julien Moinil a cerut mai multe resurse pentru poliţie şi sistemul judiciar în vederea abordării acestei probleme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
