Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ținutele negre și cele metalizate, argintii și aurii, au dominat covorul roșu al Globurilor de Aur

Riscul nu prea a fost la modă, anul acesta, pe covorul roşu al Globurilor de Aur. Iar de data aceasta ne referim la stil. Negrul şi culorile metalizate au dat tonul pe covorul roşu al Globurilor de Aur.

de Redactia Observator

la 09.01.2017 , 21:19

Riscul nu prea a fost la modă, anul acesta, pe covorul roşu al Globurilor de Aur. Iar de data aceasta ne referim la stil. Negrul şi culorile metalizate au dat tonul pe covorul roşu al Globurilor de Aur.

A fost, fără îndoială, seara "La La Land". Cu şapte nominalizări şi tot atâtea premii câştigate la categoriile cel mai bun film, cei mai buni actori principali, cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun scenariu sau cel mai bun regizor, comedia muzicală a bătut toate recordurile.

Este, oficial, filmul care a câştigat cele mai multe trofee din cei 74 de ani ai Globurilor de Aur.

Vezi și

La fel de neîncrezătoare în propria victorie a fost şi Emma Stone, în timp ce Ryan Gosling a oferit, poate, cea mai emoţionantă scenă de familie din istoria Globurilor de Aur. 

Pe acelaşi subiect

Puţinele surprize ale serii au venit din partea premiilor rezervate dramelor. Casey Affleck, fratele mult mai faimosului Ben Affleck, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor dramatic pentru interpretarea din "Manchester by the Sea."

Cel mai bun lungmetraj, în schimb, a fost numit Moonlight. 

Premiată pentru întreaga carieră, Meryl Streep a subliniat în discursul său importanţa diversităţii în lumea artelor. Cel mai dur atac l-a vizat pe preşedintele Donald Trump, fără ca actriţa să îi rostească, totuşi, numele.  

Specialiştii spun că Globurile de Aur este un fel de... repetiţie pentru Oscar. Gala Academiei Americane de Film va avea loc luna viitoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Ținutele negre și cele metalizate, argintii și aurii, au dominat covorul roșu al Globurilor de Aur