Trei marinari au fost salvaţi după ce nava pe care se aflau a fost atacată de rechini în largul coastelor Australiei
Trei bărbaţi au fost salvaţi de o navă de marfă după ce catamaranul pe care se aflau a fost atacat de rechini pe Marea Coralilor, într-o zonă din nord-estul Australiei.
Doi dintre bărbaţii salvaţi sunt ruşi, iar unul dintre ei este francez. Aceştia se aflau la bordul unei ambarcaţiuni care se deplasa din Vanuatu către oraşul Cairns din Australia, a declarat, într-un comunicat, Agenţia australiană pentru siguranţă maritimă (AMSA).
Cei trei bărbaţi pluteau în derivă atunci când au fost găsiţi
Când au fost găsiţi, cei trei pluteau în derivă în largul Mării Coralilor. Catamaranul pe care se aflau, o ambarcaţiune rusească de 9 metri, a fost atacat de rechini, iar ambele de carene ale bărcii au fost avariate, relatează CNN.
După ce a primit un apel miercuri, la ora 1:30 noaptea, AMSA a cerut ajutor din partea cargoului Dugong Ace, care a dus la capăt cu bine operaţiunea de salvare a celor trei marinari.
Motivele atacului rămân deocamdată necunoscute
Directorul AMSA a declarat că mare parte din scheletul catamaranului atacat de rechini lipsea atunci când a fost găsit.
"Există multe motive pentru care navele sunt atacate de rechini. Cu toate acestea, motivele pentru care rechinii au atacat această ambarcaţiune sunt încă neclare.", a spus directorul AMSA.
În prezent, cei trie bărbaţi sse află în afara oricărui pericol şi urmează să ajungă joi dimineaţa în Brisbane.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰