Trump anunţă că s-a încheiat conflictul dintre India şi Pakistan, două puteri nucleare: "Acord de încetare completă şi imediată a focului"
Donald Trump anunţă că s-a încheiat conflictul dintre India şi Pakistan. Liderul de la Casa Albă spune că negocierile de pace au fost purtate prin intermediul SUA, iar cele două puteri nucleare au ajuns la un acord.
"După o noapte lungă în care au fost purtate discuţii intermediate de Statele Unite sunt încântat să vă anunţ că India şi Pakistan au convenit asupra unui acord de încetare completă şi imediată a focului. Felicit ambele ţări pentru că au făcut apel la inteligenţă şi bun simţ în abordarea acestei probleme", a fost mesajul transmis de Donald Trump pe reţelele de socializare.
SUA s-au oferit de medieze conflictul
Cu doar câteva ore de mesajul lui Trump, Pakistanul lansa un atac asupra Indiei ca răspuns după ce forțele indiene au lansat mai multe rachete asupra unor baze aeriene din Pakistan. A fost una dintre cele mai grave confruntări dintre cele două puteri nucleare din ultimele decenii, soldată deja cu aproximativ 50 de morți în rândul civililor.
Imediat după cel mai recent atac, ţările membre ale G7 au îndemnat la o "dezescaladare imediată", iar SUA, aliaţii istorici ai Pakistanului, dar care s-au apropiat de India în ultimele decenii, s-au oferit să medieze. Secretarul de stat american Marco Rubio a propus vineri o mediere a SUA între India şi Pakistan, după o nouă serie de atacuri între cele două puteri nucleare vecine angajate în cea mai gravă confruntare a lor după mai multe decenii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰