Video Trupul neînsufleţit al lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale
Autorităţile ruse au predat trupul lui Alexei Navalnîi mamei lui, la peste o săptămână de la moartea disidentului. Iniţial, oficialii au încercat să impună o înmormântare secretă, de teama unei revolte, dar familia nu a acceptat. Văduva disidentului s-a întâlnit ieri cu preşedintele american Joe Biden şi i-a spus că soţul ei a fost otrăvit la ordinul lui Putin. Foştii colaboratori ai lui Navalnîi au oferit o recompensă de 20.000 de euro pentru informaţii legate de cauza decesului. Presa rusă scrie că Navalnîi ar putea fi îngropat la Moscova, aşa cum îşi dorea, dar nu este sigur că autorităţile vor permite să i se îndeplinească ultima dorinţă.
Trupul neînsufleţit al lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale, anunţă purtătorul de cuvânt al familiei disidentului, Kira Yarmysh, potrivit Sky News. Anunțul a fost făcut sâmbătă.
"Trupul lui Alexei a fost dat mamei lui. Mulțumim foarte mult tuturor celor care au cerut asta alături de noi", a scris Kira Yarmysh pe X.
Ea a mai transmis că detaliile despre înmormântarea lui Navalnîi vor fi anunțate în curând și că nu este clar dacă autoritățile vor „interveni” în organizarea ceremoniilor, scrie Mediafax.
Decizia apare după ce mamei lui Navalnîi i s-a dat un ultimatum. Vineri, autoritățile ruse au spus că Alexei Navalnîi va fi înmormântat în colonia penală unde a murit, dacă familia nu acceptă să renunțe la o ceremonie publică.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰