Ucraina e tot mai aproape de revoluţie
Raid fără precedent la sediul partidului Iuliei Timoşenko! Mascaţii i-au blocat pe angajaţi în incintă, fără a da niciun fel de explicaţii. Oamenii spun că e o încercare disperată a puterii de ai reduce la tăcere.
După căderea nopţii şi fără niciun avertisment, zeci de angajaţi ai partidului Patria, formaţiunea Iuliei Timoşenko, au fost blocaţi de mascaţii care au descins în sediu.
Autorităţile spun că mascaţii au executat un raid, însă publicaţiile care îi susţin pe protestatarii pro-occidentali acuză forţele de securitate de manevre de intimidare pentru a îi reduce la tăcere pe cei care vor să facă revoluţie.
Membrii trupelor speciale au distrus camera serverului, unde erau stocate site-urile publicaţiilor Vechirnyi Visti şi Cezur Net. Echipamentul a fost distrus, scos afară, au fost efectuate percheziţii, uşile au fost sparte în tot sediul partidului politic Patria.
Protestele au izbucnit după ce oficialii de la Kiev au refuzat să semneze acordul istoric de asociere cu uniunea europeană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰