Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Fico și-a ridicat veto-ul, ar fi primit concesii

UE a adoptat vineri un al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care prevede o scădere a preţului petrolului rusesc autorizat la export, informează AFP şi dpa, care citează surse diplomatice.

de Redactia Observator

la 18.07.2025 , 10:20

UE adoptă un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Fico s-a răzgândit şi și-a ridicat veto-ul - Profimedia Images

"Avem acum un acord asupra unui al 18-lea pachet de sancţiuni puternic şi eficient împotriva Rusiei", a dat asigurări un diplomat la Bruxelles la finalul unei reuniuni a ambasadorilor UE de vineri dimineaţă. Sancţiunile vizează sectoarele financiar şi energetic ale Rusiei şi vin drept răspuns la refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a fi de acord cu un armistiţiu necondiţionat în Ucraina.

Premierul slovac Robert Fico a anunţat joi că Slovacia este gata să aprobe al 18-lea pachet al UE de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce în primă fază s-a împotrivit deciziei. Într-o înregistrare postată pe Facebook, Fico a declarat că a dat instrucţiuni reprezentanţilor Slovaciei să aprobe pachetul de sancţiuni.

De ce s-a răzgândit Robert Fico

Articolul continuă după reclamă

Fico a explicat că a continua să blocheze decizia ar fi "contraproductiv" pentru interesele Slovaciei în calitate de membră UE. Slovacia a primit garanţii din partea Comisiei Europene că va primi asistenţă pentru potenţiale deficite de gaz, creşteri de preţuri, comisioane de tranzit şi dispute legale, a afirmat Fico.

Toţi cei 27 de membri ai UE trebuie să fie de acord cu sancţiunile înainte ca acestea să fie implementate. Marţi, miniştrii de externe ai UE nu au reuşit să adopte sancţiunile în unanimitate, după ce Slovacia s-a folosit de dreptul său de veto pentru a bloca sancţiunile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Fico și-a ridicat veto-ul, ar fi primit concesii