Pensionar rus, amendat pentru că a încercat să doboare drone cu o puşcă. "A pus în pericol viaţa cetăţenilor"
Un pensionar rus a fost amendat cu 40.000 de ruble (aproximativ 470 de dolari) pentru că a încercat să doboare drone cu o puşcă, a relatat luni presa rusă, citată de EFE.
Potrivit publicaţiei Viorstka, citată de Agerpres, decizia a fost luată de o instanţă din satul Ilan din regiunea Volgograd.
Documentele oficiale menţionează că bărbatul a deschis focul asupra vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) când acestea se aflau în apropierea casei sale.
Pensionarul a sunat apoi la un număr de urgenţă pentru a raporta incidentul şi a indica locul unde se presupune că se aflau distruse dronele.
Bărbatul a predat autorităţilor şi arma de foc folosită în timpul atacului.
Cu toate acestea, instanţa a decis că bărbatul a comis o "încălcare gravă" care "ar fi putut pune în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor" şi, prin urmare, a dispus şi confiscarea puştii.
