Video România, în topul celor mai spectaculoase șosele montane din Europa. 2 drumuri celebre au intrat în clasament
România se poate lăuda cu două dintre cele mai spectaculoase șosele montane din Europa. Transalpina și Transfăgărășanul au fost incluse într-un clasament realizat de o companie de închirieri auto, care a analizat cele mai sinuoase și impresionante drumuri de mare altitudine de pe continent.
Vorbim pe locul 5 despre șoseaua Transalpina, drumul național 67C. A obținut un scor de 73 din 100 de puncte în acest clasament. Are o lungime de 148 de kilometri și atinge cota maximă 2.145 de metri. Au calculat autorii acestui sondaj și faptul că are 5 viraje pe kilometru.
Trebuie spus că pe locul 6 este șoseaua Transfăgărășan, care atinge cota 2.042 de metri în zona tunelului de la Bâlea Lac. Și are lungime de 151 de kilometri. Vorbim despre un clasament întocmit de o companie de închiriere auto. Un clasament al celor mai sinuoase și spectaculoase șosele de mare altitudine din Europa.
Un clasament în care pe locul 1 este Pasul Stelvio din Italia. Pe locul 2 Pasul Furca din Elveția. Și pe locul 3 șoseaua alpină de mare altitudine Grossglockner din Austria.
