Unul dintre miliardarii Elveţiei vrea să-şi adopte grădinarul şi să-i lase lui toată averea. Motivul din spatele unei decizii neobişnuite
Nicolas Puech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Elveţia, a luat o decizie pe care mulţi au considerat-o neobişnuită. Puech vrea să-şi lase toată averea grădinarului său, un bărbat de origine marocană, informează Tribune de Geneve.
Nicolas Puech, în vârstă de 80 de ani, este cetăţean francez, dar de foarte mult timp s-a stabilit în Elveţia. El este unul dintre descendenţii familiei care a creat imperiul Hermes, iar în prezent el este cel mai mare acţionar individual al companiei, cu aproximativ 5% din acţiuni. Potrivit unui top realizat în acest an, Puech are o avere estimată undeva între 9,4 şi 10,4 miliarde de euro.
În 2011, Puech promisese că va dona averea unei fundaţii
Puech e necăsătorit şi nu are copii. În 2022, miliardarul a angajat unul dintre cei mai buni avocaţi pentru a-l ajuta să-şi conceapă testamentul. Printre altele, avocatul a fost însărcinat şi cu o problemă mai specială: să înceapă procedura de adopţie pentru ca Puech să-l poată adopta pe grădinarul său, un bărbat în vârstă de 51 de ani de origine marocană. Potrivit presei elveţiene, procedura de adopţie a unui adult nu este una imposibilă, dar este cu siguranţă una neobişnuită. Procesul nu a fost deocamdată finalizat, este în curs de realizare.
În toată această poveste, există şi o încurcătură. În 2011, Nicolas Puech a semnat un acord prin care s-a angajat să lase averea sa unei fundaţii din Geneva. La începutul anului 2023, Puech a anunţat fundaţia că s-a mai gândit si vrea să facă "alte aranjamente testamentare". Acum, fundaţia spune că "proiectele sale de utilitate publică" sunt într-un real pericol, dar nu intenţionează deocamdată să ia vreo măsură juridică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰