Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Uraganul Beryl a făcut prăpăd în Jamaica. Rafale de vânt de peste 220 de kilometri pe oră au măturat întreaga insulă

Uraganul Beryl a lovit Jamaica cu rafale puternice și ploi abundente, ucigând cel puțin o persoană. Furtuna se îndreaptă acum spre insulele din sudul Mexicului. Beryl este cel mai timpuriu uragan de categoria a cincea înregistrat în ultimul secol. Până şi experţii au fost surprinşi de magnitudinea distrugerilor pe care le-a provocat în drumul său.  

de Redactia Observator

la 04.07.2024 , 21:34

Sute de mii de case din Jamaica au rămas fără curent, după ce uraganul a măturat noaptea trecută coasta de sud a insulei. Furtuna de categoria a patra - una dintre cele mai puternice care a lovit vreodată țara - a venit cu ploi abundente şi vânt care a suflat cu peste 220 de kilometri pe oră. Vijelia a lăsat prăpăd în urma ei. Imaginile surprinse de drone arată sute de case distruse, stâlpi de electricitate căzuţi şi numeroase drumuri inundate. 

Uraganul Beryl se îndreaptă spre sudul Mexicului

Inclusiv principalul aeroport al capitalei Kingston a fost lovit. Acoperișul terminalului a fost parţial distrus, iar turiştii au rămas blocaţi aici pentru mai multe ore. 

Vezi și

Beryl a mai scăzut în intensitate şi a fost retrogradat la o furtună de categoria a treia, care se îndreaptă, însă, cu paşi repezi spre Insulele Cayman și sudul Mexicului. În cele două zone, nivelul de alertă este unul maxim. Locuitorii au făcut provizii în aşteptarea dezastrului, iar staţiunile de pe plaje au început şi ele să se pregătească.

În Cancun, peste 105.000 de ouă de broaște țestoase au fost scoase din cuiburile de nisip de către responsabilii cu protejarea biodiversității şi puse cu grijă în cutii speciale. 

Iar în peninsula Yucatan, unde uraganul este aşteptat în această seară, autorităţile au închis zeci de şcoli, au pregătit în jur de 100 de adăposturi pentru populaţie şi au anunţat desfăşurarea a sute de militari şi specialişti în reţele electrice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Uraganul Beryl a făcut prăpăd în Jamaica. Rafale de vânt de peste 220 de kilometri pe oră au măturat întreaga insulă