Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Vă iubesc pe toți". Mesajul tulburător trimis de un bărbat familiei, după ce a crezut că o să moară la bordul avionului Boeing devastat de turbulenţe

Clipe de groaz în avionul Boeing 777 care zbura pe ruta Londra - Singapore, în care un om a murit. Un bărbat aflată la bordul aeronavei a trimis un mesaj familiei. Pasagerii povestesc că aeronava a căzut 1.800 de metri în 3 minute. Imaginile filmate de călători surprind scenele violente care au urmat. 

de Redactia Observator

la 22.05.2024 , 14:39

Mesajul tulburător trimis de un bărbat familiei, după ce a crezut că o să moară la bordul avionului Boeing devastat de turbulenţe Mesajul tulburător trimis de un bărbat familiei, după ce a crezut că o să moară la bordul avionului Boeing devastat de turbulenţe

Josh Barker trebuia să ajungă în Bali, acolo unde urma să petreacă o vacanță liniștită. Zborul până acolo s-a transformat însă într-un adevărat coșmar, după ce aeronava a intrat într-o zonă de turbulenţe, desupra Golfului Bengal. Speriat și neștiind ce urma să se întâmple, i-a trimis un mesaj mamei sale, crezând că acela va fi ultimul pe care femeia o să-l primească de la fiul ei, potrivit The Sun.

Și-a luat adio de la mama lui, crezând că s-ar putea să moară

Mama lui, Allison Barker, a descris groaza prin care a trecut, așteptând ca fiul ei să îi dea un semn, după ce a primit mesajul pe care niciun părinte nu și-ar dori să îl primească.

Articolul continuă după reclamă

„Nu vreau să vă sperii, dar zborul e o nebunie. Avionul face o aterizare de urgență… Vă iubesc pe toți”, a scris textul lui Josh.

Pe acelaşi subiect

„A fost terifiant. Nu știam ce se întâmplă. Nu știam dacă a supraviețuit, a fost atât de chinuitor. Au fost cele mai lungi două ore din viața mea. A fost îngrozitor", a declarat mama bărbatului, amintindu-și cu groază clipele în care aștepta orice semn de la fiul ei.

Când în cele din urmă a ajuns la el, Josh a asigurat-o că este în siguranță. Tânărul a spus că a suferit niște răni minore la dantură, dar care dor destul de tare. 

Tragedie la bordul unui avion Boeing 777

Tragedia a lovit la doar o oră şi jumătate înainte ca aeronava cu 229 de oameni al bord să ajungă la destinaţie, pe aeroportul Changi, din Singapore. Pasagerii povestesc că avionul a început mai întâi să se încline, au urmat zdruncinături puterinice şi apoi o cădere terifiantă. Toţi cei care nu purtau centuri de siguranţă au fost aruncaţi din scaune. Un pasager aflat în toaletă în momentul incidentului a murit.

Aeronava, de tip Boeing 777-300, care a plecat de pe aeroportul Heathrow şi a trecut şi pe deasupra României în drumul spre Singapore, a întâmpinat dificultăţi deasupra Golfului Bengal. Pasagerii povestesc că avionul, care se afla la peste 10.000 de metri, a pierdut 1.800 de metri în altitudine, în numai trei minute.

În imaginile surprinse la bord vedem resturi de mâncare şi bagaje împrăştiate peste tot prin cabină, bucăţi desprinse din plafon şi pasageri cu răni vizibile în zona capului. Zeci de oameni au fost scoşi pe targă din aeronavă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Vă iubesc pe toți". Mesajul tulburător trimis de un bărbat familiei, după ce a crezut că o să moară la bordul avionului Boeing devastat de turbulenţe