Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Val de căldură extremă în luna aprilie, în Spania: Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade

Spania va fi lovită de un val de căldură excepțional, iar temperaturile vor ajunge și la 40 de grade, anunță meteorologii. 

de Redactia Observator

la 24.04.2023 , 16:05

Val de căldură extremă în luna aprilie, în Spania: Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade - Shutterstock

O masă de aer cald şi uscat venită dinspre Africa va provoca o creştere bruscă a temperaturilor în Spania, agenţia naţională de meteorologie avertizând că situaţia va fi specifică unei perioade de vară, relatează AFP, citat de News.ro.

Tempetaturi specifice verii 

Vor fi 34 de grade la Madrid, 36 la Zaragoza, 39 la Sevilla. Spania va cunoaşte un val de căldură "excepţional" pentru luna aprilie, a avertizat duminică agenţia spaniolă de meteorologie AEMET. Acest lucru se datorează unei mase de aer cald şi uscat dinspre Africa care, combinat cu un soare puternic, va provoca temperaturi "specifice verii şi excepţional de ridicate pentru această perioadă".

Articolul continuă după reclamă

Toată săptămâna, ţara se va încălzi treptat dinspre sud. Marţi şi miercuri, în jumătatea sudică a peninsulei iberice se vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade, până la 35 de grade marţi în Murcia şi Valencia, iar miercuri temperaturi similare se vor înregistrat în valea Guadalquivir, fluviul care traversează Andaluzia.

Temperaturile vor creşte din nou joi şi vineri, când temperaturi de 30 de grade vor atinge şi cea mai mare parte a nordului ţării. În sud, vor fi 35 de grade, iar AEMET prevede până la 40 de grade de-a lungul Guadalquivirului, cu nopţi tropicale în Andaluzia (când termometrul nu coboară sub 20 de grade noaptea).

Acest val de căldură îngrijorează Spania, în condiţiile în care ţara se confruntă deja cu o secetă excepţională care ameninţă culturile. Temperaturile ar urma să scadă din nou la sfârşitul săptămânii datorită "intrării unei mase de aer mai rece şi umed" dinspre vest.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Val de căldură extremă în luna aprilie, în Spania: Temperaturile vor ajunge și la 40 de grade