Video Val de ninsori puternice şi ger în Europa. Şcoli şi drumuri, închise în mai multe ţări
Se anunţă ninsori puternice în mai multe ţări din Europa. În Germania, autorităţile deja au luat măsuri şi au impus restricţii pentru traficul aerian, cât şi feroviar, iar în Scoţia, mai multe şcoli au fost deja închise. Nici peste ocean, vremea nu a fost deloc una blândă. Ciclonul Belal a măturat mare parte din Mauritius.
Germania se pregăteşte de ninsori masive. Riscul ca poleiul să se depună pe şosele este şi el unul ridicat. Numeroase trenuri au fost deja anulate pentru astăzi. Şi în traficul aerian vor fi impuse restricții semnificative, inclusiv în capitala Berlin.
Ciclonul Belal a făcut ravagii peste ocean
În Marea Britanie, temperaturile din termometre au indicat minus 9 grade Celsius, iar meteorologii spun că vremea se va menţine rece toată săptămâna. Vizată este şi Scoţia, unde 100 de şcoli au fost deja închise. În regiunea Normandia din Franţa, autobuzele şcolare nu vor mai circula astăzi.
Vremea rea a facut ravagii şi peste ocean. Ciclonul Belal a adus vijelii și inundații violente în capitala Mauritius. Puhoaiele de apă au înghiţit şi avariat peste o sută de maşini.
- Vremea de mâine 17 ianuarie. Încă o zi cu temperaturi peste normalul perioadei. Izolat se va depune polei
- Vremea ameninţă mai multe zone din Europa. Zăpadă, ger şi temperaturi cu mult sub zero grade
- Un nou val de frig va aduce ninsori în aproape toată România. Zonele în care se va depune un strat consistent de...
Pentru a se salva, un bărbat s-a urcat pe plafonul unui autoturism.
Din cauza puhoaielor de apă care au măturat şoselele, ţara este acum de nerecunoscut.
Mulţi de copaci nu au rezistat rafalelor.
În China, peste 1.000 de turişti au rămas blocaţi într-un sat de vacanţă
În statul Chicago, din SUA, proprietarii maşinilor electrice au ajuns în pragul disperării. Şoferii au încercat să își încarce vehiculele, însă.... fără succes. Temperaturile negative au transformat stațiile de încărcare în cimitire auto, iar asta le-a întins nervii la maxim americanilor.
Şi în China a fost haos. 1.000 de turişti au rămas blocaţi într-un sat de vacanţă izolat, care a fost lovit puternic de avalanşe. Potrivit meteorolgilor chinezi, cel puțin 31 de avalanșe au fost raportate intr-o singura zi, sâmbăta trecuta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰