Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin nu crede că va face pace cu Turcia

Preşedintele Vladimir Putin nu crede că Rusia se va împăca prea curând cu Turcia, după doborârea avionului militar rusesc care acţiona în Siria.

de Redactia Observator

la 18.12.2015 , 08:41

  Preşedintele Vladimir Putin nu crede că Rusia se va împăca prea curând cu Turcia, după doborârea avionului militar rusesc care acţiona în Siria. Şi ca să fie cât mai bine înţeles, Putin a recurs la o expresie vulgară când s-a referit la Turcia, în conferinţa de presă susţinută ieri la Kremlin. Preşedintele rus a făcut şi alte declaraţii surprinzătoare, dar pe un ton mai civilizat.

Vladimir Putin consideră că Turcia a acţionat împotriva propriilor sale interese când a doborât avionul rusesc. El spune că nu poate explica acest gest dar unul din posibilele motive ar fi că liderii turci au dorit să le facă pe plac Statelor Unite. Putin s-a exprimat, însă, mult mai dur şi a primit aplauze din public.

În conferinţa de presă de peste trei ore, preşedintele rus s-a referit şi la Ucraina. El a susţinut că nu doreşte agravarea conflictului din estul ţării ci, dimpotrivă, soluţionarea lui cât mai rapidă, fără să amintească, însă, nimic despre Crimeea.

Vezi și

Preşedintele a refuzat, însă, să precizeze unde lucrează tinerele. Agenţia Reuters scria recent că fiica mai mică a lui Putin şi partenerul ei ar deţine o avere estimată la două miliarde de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin nu crede că va face pace cu Turcia