Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vodafone iese de pe piaţa din Spania. Grupul îşi vinde operaţiunile pentru 5 miliarde de euro

Grupul britanic de telefonie Vodafone a anunţat marţi că a ajuns la un acord de vânzare a operaţiunilor sale din Spania către fondul britanic Zegona Communications Plc cu suma de 5 miliarde de euro, transmite Reuters.

de Redactia Observator

la 31.10.2023 , 10:47

Vodafone îşi vinde afacerile din Spania pentru 5 miliarde de euro Vodafone îşi vinde afacerile din Spania pentru 5 miliarde de euro - Shutterstock

Vodafone a precizat că va primi cel puţin 4,1 miliarde de euro în numerar şi până la 900 milioane de euro în acţiuni preferenţiale, care vor putea fi răscumpărate până la şase ani de la încheierea tranzacţiei. De asemenea, Vodafone, care este al treilea mare operator de pe piaţa din Spania, va da fondului Zegona dreptul de a utiliza marca sa timp de 10 ani.

Grupul vrea să îşi concentreze resursele pe alte pieţe

Directorul general de la Vodafone, Margherita Della Valle, a subliniat că această vânzare va permite grupului să îşi concentreze resursele pe pieţele cu "structuri sustenabile şi o prezenţă locală suficientă".

Articolul continuă după reclamă

Fondul britanic Zegona Communications Plc, care anterior a mai cumpărat şi vândut active de telecomunicaţii în Spania, a precizat că va finanţa tranzacţia prin emiterea de noi datorii în valoare de 4,2 miliarde de euro, o finanţare de până la 900 milioane de euro de la Vodafone şi strângere de equity în valoare de până la 600 de milioane de euro.

Vodafone, negocieri timp de un an pentru divizia din Spania

Vodafone încearcă să ajungă la un acord cu privire la divizia din Spania de mai mult de un an. Fostul director general de la Vodafone Nick Read spunea că piaţa din Spania are nevoie de consolidare, însă nu a încheiat nicio tranzacţie, în timp ce rivalii au convenit să fuzioneze. De exemplu, în luna iulie, Orange şi MasMovil au anunţat un acord pentru o combinare a operaţiunilor din Spania, o fuziune ce reduce numărul de operatori de pe piaţa de telefonie foarte competitivă din Spania, de la patru la trei. Noua entitate va fi al doilea mare operator de telecomunicaţii din Spania, după liderul Telefonica.

Ca să calmeze îngrijorările Bruxelles-ului vis-a-vis de competiţia de pe piaţa din Spania, Orange şi MasMovil vor vinde o parte din active către operatorul român Digi, susţin sursele citate de Reuters. Operatorul român Digi s-a extins rapid pe piaţa din Spania, de la debutul operaţiunilor pe această piaţă în 2008. La finele primului semestru al acestui an, Digi avea peste 5,7 milioane de clienţi în Spania.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Vodafone iese de pe piaţa din Spania. Grupul îşi vinde operaţiunile pentru 5 miliarde de euro