Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Zeci de protestatari din Nigeria, arestaţi pentru că au fluturat steagul Rusiei

Poliţia din Nigeria a anunţat marţi că a arestat peste 90 de protestatari care purtau steaguri ruseşti, în timp ce această ţară cea mai populată a Africii intră în a şasea zi de proteste declanşate de situaţia economică dificilă, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 06.08.2024 , 16:02

Zeci de protestatari din Nigeria, arestaţi pentru că au fluturat steagul Rusiei Zeci de protestatari din Nigeria, arestaţi pentru că au fluturat steagul Rusiei - Profimedia

Într-o declaraţie postată pe reţelele de socializare, un purtător de cuvânt al serviciului de informaţii interne al Nigeriei (DSS) a anunţat la rândul său că acest serviciu "a reţinut câţiva croitori din statul Kano responsabili de fabricarea steagurilor ruseşti distribuite în zonă" şi este în desfăşurare o anchetă, scrie Agerpres.

Proteste masive în Nigeria

Mii de manifestanţi s-au adunat de joi în mai multe oraşe din Nigeria pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor şi a proastei guvernări, în această ţară cea mai populată din Africa ce se confruntă în prezent cu cea mai gravă criză economică într-o generaţie.

Articolul continuă după reclamă

Mobilizarea s-a diminuat după represiunea poliţienească, dar sute de manifestanţi au ieşit în continuare în stradă luni în statele nordice, în special Kaduna, Katsina şi Kano, precum şi în statul Platoul de Est, în centrul ţării.

Pe acelaşi subiect

Câţiva demonstranţi au fost observaţi cu steaguri ruseşti, gest condamnat cu fermitate de şeful armatei nigeriene. "Unii indivizi îi incită pe alţii să poarte steaguri ruseşti în Nigeria (...), aceasta încalcă linia roşie şi nu o vom accepta", a avertizat şeful Statului Major al Armatei, generalul Christopher Musa.

La rândul său, ambasada Rusiei în Nigeria a negat orice implicare în această chestiune. "Guvernul Federaţiei Ruse şi oficialii ruşi nu sunt implicaţi în aceste activităţi şi nu le coordonează în niciun fel", a spus ambasada într-un comunicat postat pe site-ul său.

"Intenţiile unor demonstranţi de a flutura steaguri ruseşti sunt alegeri personale şi nu reflectă în niciun fel poziţia sau politica oficială a guvernului rus în această privinţă", a adăugat misiunea diplomatică rusă.

Nordul Nigeriei are legături culturale, religioase şi socio-economice strânse cu ţările vecine din regiunea Sahel, unde au avut loc recent o serie de lovituri de stat în urma cărora regimurile militare instalate astfel la putere s-au îndepărtat de Occident şi strâng legăturile cu Rusia.

Săptămâna trecută, ONG-ul Amnesty International a acuzat poliţia nigeriană că a ucis cel puţin 13 demonstranţi în prima zi de demonstraţii, în timp ce poliţia a confirmat decesul a şapte persoane, negând însă orice responsabilitate.

Într-un discurs televizat, preşedintele nigerian Bola Ahmed Tinubu a cerut duminică încetarea protestelor şi "încheierea vărsării de sânge", dar organizatorii manifestaţiilor au promis că vor continua mobilizarea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Zeci de protestatari din Nigeria, arestaţi pentru că au fluturat steagul Rusiei