Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski a anunțat progrese pentru un summit cu Putin, Kremlinul a negat: "Kievul pune carul înaintea boilor"

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri progrese în negocierile pentru o posibilă întâlnire cu Vladimir Putin. Kremlinul a negat însă imediat că ar fi posibil un summit între cei doi lideri, fără ca Ucraina să accepte mai întâi un acord de pace, adică să cedeze în fața condițiilor impuse de Moscova.

de Redactia Observator

la 25.07.2025 , 15:41

Zelenski a anunțat progrese pentru un summit cu Putin, Kremlinul a negat: "Kievul pune carul înaintea boilor" Vladimir Putin, ceremonie de arborare a drapelului pe submarinul cu propulsie nucleară Prințul Pojarski, la Severodvinsk, 24 iulie 2025 - Profimedia

Kremlinul a declarat vineri că un eventual summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar putea avea loc doar ca etapă finală pentru semnarea unui acord de pace, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este puţin probabil ca o astfel de întâlnire să aibă loc până la sfârşitul lunii august, aşa cum a propus Ucraina.

"O reuniune la cel mai înalt nivel poate şi trebuie să fie punctul ultim în definitivarea soluţiei la conflict, precum şi să consolideze modalităţile şi acordurile elaborate de experţi. Este imposibil să se facă invers", a afirmat Peskov. "Este posibil să parcurgi un proces atât de complex în 30 de zile? Ei bine, evident, este puţin probabil", a adăugat el.

Un delegat ucrainean a declarat miercuri, după cea de-a treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia la Istanbul, că Kievul a propus o întâlnire între Putin şi Zelenski în august, care s-ar încadra în termenul de 50 de zile stabilit săptămâna trecută de preşedintele american Donald Trump pentru a se ajunge la o înţelegere.

Articolul continuă după reclamă

Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni severe Rusia şi ţările care cumpără petrol rusesc dacă nu se ajunge la un acord până la începutul lunii septembrie. Peskov a calificat din nou poziţiile de negociere ale celor două părţi drept "diametral opuse".

"Este puţin probabil ca acestea să se poată apropia peste noapte. Acest lucru va necesita o muncă diplomatică foarte complexă", a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse. 

Anterior, Peskov, a declarat, comentând propunerile Ucrainei la a treia rundă de discuții de la Istanbul privind o întâlnire între Putin și Zelenski, că "Kievul pune carul înaintea boilor propunând organizarea unei întâlniri între liderii celor două țări înainte de a se ajunge la vreun acord".

Zelenski a anunțat progrese pentru o întâlnire cu Putin

O posibilă întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin a făcut obiectul discuţiilor la negocierile de săptămâna aceasta de la Istanbul între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei, a afirmat joi preşedintele ucrainean în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti

Ucraina a făcut dintr-o astfel de reuniune, la care ar dori să-l vadă participând şi pe preşedintele american Donald Trump, un obiectiv al negocierilor pentru încheierea invaziei ruse. "Trebuie să punem capăt acestui război, ceea ce probabil va începe cu o reuniune a liderilor", a declarat Zelenski joi

Negociatorii ruşi au "început să discute" cu partea ucraineană, a indicat Zelenski, apreciind că este vorba de un "progres spre un fel de format de întâlnire". Preşedintele ucrainean a afirmat că, pentru prima oară după mult timp, vede semnale în această privinţă din partea Rusiei.

În cadrul celui de-al treilea ciclu de negocieri de la Istanbul, miercuri, şeful delegaţiei ucrainene, Rustem Umerov, a propus ca această întâlnire să aibă loc până la sfârşitul lunii august, în acord cu ultimatumul de 50 de zile dat de Donald Trump lui Vladimir Putin pentru a rezolva conflictul. Trump a avertizat că în caz contrar Rusia şi ţările care cumpără petrol rusesc vor fi supuse unor sancţiuni severe.

Partea rusă nu pare însă optimistă cu privire la posibilitatea unei întâlniri iminente. "Întâlnirea trebuie pregătită cu atenţie. Doar astfel va avea sens", a afirmat şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, citat de agenţia de presă rusă TASS.

În timp ce discuţiile între cele două părţi, cu cereri radical diferite, au dat până acum puţine rezultate, Rusia continuă să înainteze treptat în unele sectoare ale frontului. "Ei încearcă într-adevăr o străpungere (a liniei frontului). Dar nu au realizat progrese majore", a asigurat preşedintele ucrainean. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Zelenski a anunțat progrese pentru un summit cu Putin, Kremlinul a negat: "Kievul pune carul înaintea boilor"