Antena Meniu Search
x

Zile de foc pentru Donald Trump. Liderul de la Casa Albă începe un important turneu în Europa, într-un context global nefavorabil

Donald Trump începe miercuri o importantă vizită în Europa, unde va asista la primul său summit G20 şi se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire care va fi atent observată de omologii lor, scrie AFP.

Donald Trump începe miercuri o importantă vizită în Europa, unde va asista la primul său summit G20 şi se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire care va fi atent observată de omologii lor, scrie AFP.

Preşedintele Statelor Unite, încă un debutant, începe această vizită de patru zile în Polonia şi Germania în contextul unor periculoşi curenţi geopolitici în lume, disensiuni transatlantice şi ameninţări nucleare ale Coreei de Nord.

Air Force One urmează să aterizeze miercuri seara târziu la Varşovia, marcând astfel începutul celui de al doilea turneu în străinătate al lui Trump, în cadrul căruia va participa la summitul G20 de la Hamburg, unde va purta discuţii spionoase cu preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping, dar şi cu cancelarul german Angela Merkel.

Testul nord-coreean al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care poate atinge Alaska reprezintă o ameninţare deloc ambiguă la adresa securităţii Statelor Unite şi va apăsa asupra atmosferei discuţiilor.

Pe acelaşi subiect

Preşedintele Trump a afirmat că acest tip de test va reprezenta încălcarea unei linii roşii. Acum, prietenii şi rivalii săi aşteaptă să vadă dacă erau vorbe goale sau dacă va face ceva.

Miliardarul, care a încercat în zadar să convingă Beijingul să-şi amplifice presiunea asupra Phenianului, se va întâlni cu Xi la Hamburg pentru a discuta despre măsurile de întreprins.

”Niciunul dintre noi nu face suficient. Nu cred că China face destul acum, deoarece problema nu este rezolvată”, a declarat consilierul prezidenţial american pe probleme de securitate naţională H.R. McMaster cu o zi înainte de turneu.

Vineri, Trump se va întâlni cu Putin, o întâlnire care poate avea un impact asupra politicii interne americane.

Mai mulţi colaboratori apropiaţi ai preşedintelui american sunt anchetaţi din cauza unor posibile relaţii cu Moscova. Iar agenţii americane de informaţii susţin că Rusia a căutat să influenţeze alegerile prezidenţiale americane în favoarea candidatului republican.

Doar simple imagini cu Trump dând mâna cu Putin reprezintă un risc politic pentru preşedintele american şi vor fi cu siguranţă folosite împotriva lui.

RECUPERARE

Prima vizită a lui Trump în Europa a scos la iveală o mare neîncredere transatlantică, iar a doua ar urma să fie o recuperare.

În Polonia, Trump va fi primit călduros de preşedintele Andrzej Duda, care urmează politica Guvernului conservator, destul de apropiată celei a lui ”Donald”.

”După vizita sa dezastruoasă la Bruxelles şi Taormina, imagini cu lideri europeni zâmbind şi cu mulţimi entuziasmate de discursul său ar putea să-l ajute pe Trump să-şi repare imaginea în ţară”, declară Piotr Buras, un analist de la Consiliul European pentru Relaţii Externe.

În public, reprezentanţii europeni vorbesc despre o relaţie neschimbată şi esenţială. Însă în privat ei se întreabă dacă ea va supravieţui patru sau opt ani cu Trump la Casa Albă.

”UNUL PENTRU TOŢI”?

Chiar dacă etapa de la Varşovia ar urma să fie mai uşoară, ea nu este complet lipsită de capcane pentru un comandant suprem care nu vorbeşte întotdeauna ca un diplomat.

Polonezii vor aculta cu atenţie ce va spune despre angajamentul său în garantarea securităţi europene.

Ca multe ţări vecine, Polonia vede în NATO şi în principiul apărării colective un puternic factor de disuasiune în faţa Rusiei şi o garanţie a independenţei lor.

Trump s-a declarat ataşat de regula ”unul pentru toţi, toţi pentru unul”, însă în acelaşi timp i-a criticat dur pe aliaţii săi europeni din cauza bugetelor lor militare subţiri.

Joi el urmează să susţină un important discurs în Piaţa Krasinski, în apropiere de Monumentul insurecţiei de la Varşovia împotriva naziştilor.

”El va prezenta o viziune nu doar cu privire la relaţiile viitoare cu Europa, ci şi cu privire la viitorul alianţei noastre transatlantice şi a semnificaţiei sale pentru securitatea şi prosperitatea Americii”, a declarat generalul McMaster.

Conservatorii aflaţi la putere în Polonia urmează să garanteze o bună audienţă, iar Trump va exprima în schimb susţinerea Statelor Unite, evocând desfăşurarea unor trupe americane şi prima livrare, în iunie, de gaze naturale lichefiate americane.

Potrivit reprezentanţilor Casei Albe, este vorba despre un pas important în vederea reducerii capacităţii Moscovei de a utiliza hidrocarburile ca pe un instrument de presiune.

Celelalte ţări europene vor observa cu atenţie atitudinea lui Trump faţă de liderii partidului polonez Dreptate şi Justiţie (PiS), pe care opoziţia îl acuză că slăbeşte statul de drept şi că ignoră valorile europene.

Bruxellesul a angajat efectiv o procedură împotriva Varşoviei din cauza refuzului ei de a primi refugiaţi.

Dacă preşedintele american manifestă vreo simpatie faţă de poziţia poloneză, el ar putea să fie acuzat să seamănă discordie în Europa, aşa cum a fost acuzat George W. Bush în timpul Războiului din Irak.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Zile de foc pentru Donald Trump. Liderul de la Casa Albă începe un important turneu în Europa, într-un context global nefavorabil