Video Explicaţia companiilor aeriene pentru pasagerii blocaţi o zi în aeroport. Unii au dormit pe jos
Efectele haosului provocat de ninsoarea abundentă de ieri pe cel mai mare aeroport din ţară încă nu s-au stins. Sute de oameni au stat blocaţi pe Otopeni mai bine de 24 de ore: două companii low-cost nu au putut să-şi ridice de la sol aeronavele. Din amânare în amânare, apoi îmbarcaţi, lăsaţi să aştepte cu orele, doar ca într-un final să fie daţi jos din avioane şi lăsaţi să doarmă care pe unde a apucat. De teamă să nu piardă cursa, mulţi au tras un pui de somn pe aeroport. Acum sunt hotărâţi să ceară despăgubiri. Reprezentanţii companiilor ridică din umeri şi spun că amânările au fost decise cu un singur gând în minte: siguranţa pasagerilor.
Coşmarul pentru cei peste 260 de pasageri care trebuiau să ajungă la Valencia a durat mai bine de 20 de ore, timp în care au rămas captivi în Aeroportul Otopeni. Cu fiecare oră care trecea, nervii oamenilor erau tot mai întinşi.
"S-a lăsat şi cu poliţie până la urmă la zborul ăsta. Astăzi era ziua fetei mele, cu invitaţi, cu toate cele, nu pot să fiu acolo", a spus un pasager.
Valuri de amânări şi explicaţii puţine
Zborul era programat pentru ieri, la ora 15. Din cauza zăpezii, oamenii s-au lovit de valuri de amânări şi zero explicaţii. Epuizaţi, pasagerii au ajuns să doarmă pe jos. Printre ei şi junioarele de la lotul naţional de ciclism.
"S-a anunţat iniţial că o să fie o întârziere, oamenii au aşteptat răbdători, urma să plecăm la ora 16, 17, 19. Într-un final am reuşit să fim îmbarcaţi. După ce am fost îmbarcaţi, am stat în avion aproximativ 40 de minute şi, la ora actuală, ne-au debarcat", a declarat Katia Constanţa Cicală, pasager.
Zborul a fost în cele din urmă reprogramat pentru această dimineaţă, dar nici azi pasagerii nu au scăpat de amânări.
Vouchere insuficiente şi noapte petrecută în aeroport
Compania care operează zborul pune întârzierile pe seama troienelor de zăpadă care înconjurau aeronava. Pasagerii au primit vouchere pentru mâncare şi cazare, dar mulţi nu au mai prins locuri în hotel.
"Ne-au dat vouchere pentru masă, 60 lei, care nu e accesibil, nu se poate folosi. Şi am stat fără apă, fără mâncare", a spus o persoană.
Alt zbor, altă companie, aceeaşi poveste.
Zeci de zboruri anulate din cauza vremii
Oamenii ne-au scris pe Fii Observator că zborul cu care trebuiau să plece spre capitala Franţei ieri la 8 dimineaţa, a decolat abia azi, la prânz.
"Că trebuie deszăpezit avionul, că e murdară pista, că ba e personal, ba că după nu mai e personal. După aveam aeronavă, dar nu aveam personal. Erau oameni care dormeau în aeroport, că nu aveau unde să se ducă, mame cu copii", a precizat Ionela Cos, pasageră.
Reprezentanţii aeroportului au transmis că cele mai multe întârzieri din ultimele 36 de ore au avut legătură cu numărul foarte mare de aeronave care au trebuit degivrate şi au dat asigurări că se intervine constant pentru curăţarea pistei.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰