Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Familie de spanioli, moartă pe un drum din Sibiu, într-un accident înfiorător. Singura supraviețuitoare, fiica de 15 ani, este în comă la spital

Trei persoane şi-au pierdut viaţa azi-noapte pe Drumul Naţional 1, într-un accident care a avut loc în judeţul Sibiu. Victimele tragediei sunt cetățeni  străini. Mai exact, vorbim despre o familie din Spania. Un bârbat de 67 de ani, o femeie de 55 de ani și fiica lor de 21 de ani au au sfârșit în urma impactului violent. Mezina familiei, o  fată de 15 ani, se află în comă la spital.

de Redactia Observator

la 05.12.2022 , 14:09

Familia se afla în vacanță în România, închiriase o mașină și se îndrepta spre Sibiu în momentul în care pe DN1, în zona localității Bradu, au fost izbiți în plin de un alt  autoturism. În urma impactului, maşina a fost lovită de un alt autoturism care venea din spate. 

Familie de spanioli, distrusă într-un accident cumplit pe DN1, în Sibiu

Vinovat de accident ar fi şoferul din Gorj, în  vârstă de 63 de ani, care depăşea, pe linie continuă, o autoutilitară. Imediat, la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe, însă, din păcate, trei membri ai familiei de cetățeni spanioli și-au pierdut viața. Mama, tatăl și fiica de 21 de ani au murit în urma impatului, în timp ce mezina, în vârstă de 15 ani, a fost transportată în stare gravă la spital. 

Vezi și

Și șoferul din Gorj a fost grav rănit în accident, fiind, de asemenea, transportat la spital.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Fii Observator » Familie de spanioli, moartă pe un drum din Sibiu, într-un accident înfiorător. Singura supraviețuitoare, fiica de 15 ani, este în comă la spital