Antena Meniu Search
x

Video Haos la Spitalului Judeţean din Timişoara, după ce pacienţii nevaccinaţi au fost puşi să aştepte testarea: "Problema a fost că nu erau direcţionaţi niciunde"

Zeci de pacienţi au aşteptat ore în şir în faţa Spitalului Judeţean din Timişoara, pentru că nu ştiau că nu pot intra fără certificatul verde. Dacă cei vaccinaţi au reuşit să ajungă la cabinete, ceilalţi au fost trimişi să se testeze.

Ema Schweninger
de Ema Schweninger

la 21.09.2021, 19:33

Vezi și

Doar că spitalul nu avea spaţiu de testare, aşa că oamenii au stat claie peste grămadă, în picioare, la uşă, sperând să intre totuşi. Abia după-amiază s-a găsit o soluţie. 

Intrarea în spital s-a negociat aproape ca la piaţă. Oameni bolnavi, debusolaţi şi furioşi. Au fost ţinuţi la uşă chiar şi câteva ore. Îngrămădiţi la coadă, fără un loc amenajat decent în care să aştepte. Pacienţii care au ajuns azi-dimineaţă la Spitalul Judeţean din Timişoara s-au trezit că nu pot intra direct în clinică decât dacă au dovada vaccinării. Ceilalţi trebuie să se testeze. Doar că nu le spusese nimeni asta când s-au programat.

Haos la spital: Vaccinare şi testare

Pacientă: A fost un domn care venise pentru dializă, care avea vizibil tuburile conectate pe corp, era cu un membru al familiei disperat care striga de fiecare dată când se deschideau uşile că fratele lui trebuie să facă dializă la doctorul X, că nu mai poate sta în picioare.

Pe acelaşi subiect

În haosul general, pacienţii îşi strigă, disperaţi, programările de fiecare dată când se deschide uşa. Unii îşi flutură certificatele de vaccinare, alţii întreabă ce au de făcut.

Reporter - Pacientă: Unde erau direcţionaţi cei care ar fi trebuit să fie testaţi?

Niciunde. Tocmai asta este problema că nu erau direcţionaţi niciunde

Ne povesteşte o pacientă care, după zeci de minute de stat la coadă, a renunţat şi a plecat la un spital privat. După câteva ore de haos, cadrele medicale a reuşit să se organizeze ceva mai bine.

Raul Pătraşcu, manager spital: Aceste teste se fac pacienţilor care au programare în policlină/nu înseamnă că dacă nu acceptă testul li se refuză intrarea în spital, ci sunt trimişi pe un circuit separat prin UPU/şi la fel pentru pacienţii care sunt depistaţi pozitiv, nu li se refuză îngrijiri medicale.

Conducerea spitalului dă vina pe pacienţi pentru haosul de dimineaţă.

Raul Pătraşcu, manager spital: Nu se respectă programarea. dacă un pacient e programat la ora 11 noi nu avem ce să facem dacă vine la ora 7.

Manageri de spital din toată ţara au decis să testeze pacienţii nevacccinaţi ca să nu mai apară focare de COVID. La Timişoara, azi la testarea au fost depistaţi cinci bolnavi.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Fii Observator » Haos la Spitalului Judeţean din Timişoara, după ce pacienţii nevaccinaţi au fost puşi să aştepte testarea: "Problema a fost că nu erau direcţionaţi niciunde"