Imagini bizare surprinse de un român într-o casă părăsită din Germania. Bărbatul e convins că este bântuită
Imagini parcă desprinse din filmele de groază au fost surprinse, în săptămana Halloween-ului, într-o casă părăsită din Karlsruhe, Germania, de un muncitor român.
- Bărbatul a postat clipul pe pagina sa de Facebook
- Zeci de oameni le-au comentat: fie s-au amuzat pe seama lor, fie i-au transmis să fugă din casă
Francisc Pavel Vasari are 36 de ani şi până recent nu credea in paranormal. E de loc din Periam, din Timiş, şi deşi e de 19 ani e plecat din ţară, şi-a păstrat accentul de bănăţean. Are o casă în Spania, dar drumurile l-au purtat în acest sfârşit de octombrie tocmai prin Karlsruhe, in sud-vestul Germaniei. Debarasează mobilă din case vechi, pentru ca alţi oameni să se poată muta în ele.
Luni a păşit într-o astfel de casă părăsită, de la marginea oraşului. S-a apucat de treabă. Dar, la un moment dat, o uşă s-a trântit din senin, deşi afară nu bătea vântul. Omul s-a speriat, a scos telefonul şi a început să filmeze. Iar ce a filmat l-a făcut să creadă că are de-a face cu un "poltergeist" în toată regula.
Discuţia de la telefon cu şeful său
În film, Francisc îi povesteşte şefului său ce a păţit. Îi spune că a auzit fel şi fel de zgomote, că lucrurile au început să se mişte singure prin casă, că uşa camerei s-a trântit brusc şi că a simţit ceva ce părea, parcă, să nu fie de acord cu prezenţa lui în acea casă. Iată ce se întâmplă câteva clipe mai târziu, în timp ce omul încă filmează:
Francisc spune că s-a speriat, deşi nu a crezut niciodată în stafii sau strigoi. A ieşit din cameră, dar fix în acea clipă, din bucătăria apartamentului s-a auzit un alt zgomot.
Înapoi în camera de zi, are loc o altă manifestare a fenomenului. O tavă metalică începe să se mişte.
Francisc e un om simplu. Cei care îl cunosc spun că nu ştie să manipuleze tehnica de filmare, că nu are cunoştinţe de editare video şi sunt convinşi că imaginile pe care le-aţi văzut sunt aievea. Cei care au urmărit filmele pe profilul său de Facebook râd, sau îl sfătuiesc să nu mai calce pe-acolo. El le răspunde cu o poză şi le spune că a deschis o Biblie şi a aprins o lumânare. În discuţia cu reporterul Observator, la mai bine de 24 de ore de la incident, pare încă zdruncinat. Spune că nu ar mai reveni singur în apartament, dar că prin contract e obligat să scoată mobila din casă, fie ea bântuită sau nu. Aşa că are de gând să se achite de obligaţie înainte de sfârşitul săptămânii.
Ce crede Francisc că s-a întâmplat
Dând timpul înapoi, Francisc povesteşte că în casa părăsită, din care, potrivit legilor germane, are dreptul să păstreze orice îşi doreşte, a găsit fix acele câteva lucruri de care avea nevoie. Un coleg de-al său căuta un ac de croitorie, el a găsit ace şi a luat patru. Pentru şeful său a găsit un trabuc cubanez, fix din marca preferată a acestuia. L-a luat şi pe acela. Pentru sine a păstrat un tub de lipici vechi si aproape uscat, pentru că tocmai i se rupsese o aparatoare de la trotineta electrică. I-au mai căzut ochii şi pe un ou de lemn vechi pe care intenţiona să-l dea cadou copilului patronului său. Toate obiectele de mai sus erau într-un singur loc, parcă îl aşteptau - într-o geantă scâlciată, alături de nişte fotografii vechi ale unei doamne în vârstă, ce îl privea din spatele unor ochelari cu ramă groasă. Fotografiile le-a aruncat pe jos, că nu-i făceau trebuinţă. Şi nu a mai durat decât vreo 10 minute până când casa a prins, parcă, viaţă.
Sunt filmele de pe pagina de facebook a lui Francisc reale? El, colegul şi şeful său bagă mâna în foc că da. Voi ce părere aveţi? A fost sau nu Francisc martorul unui poltergeist? Vom reveni cu amănunte după ce Francisc şi colegii săi se vor întoarce în apartamentul despre care au ajuns să creadă că este bântuit.
Imaginile ne-au fost transmise în secţiunea Fii Observator, de pe aplicaţia de mobil Observator. O puteţi descărca din Google Play, pentru Android, sau din App Store, pentru iPhone. Dacă şi voi aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite atât în secţiunea Fii Observator de pe aplicatie, cât şi pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰