Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O femeie din Satu Mare şi-a bătut copilul în timpul unui live pe TikTok: "Îţi dau peste gură până îţi iese sânge"

O mamă din Satu Mare și-a bătut copilul în vârstă de 6 ani, în timp ce transmitea un live pe rețelele de socializare.

de Mihaela Uretu

la 01.07.2021 , 15:52

  • Imagini şi informaţii trimise pe Fii Observator
  • Imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional

Imagini de-a dreptul îngrijorătoare au fost surprinse în localitatea Pomi, din Satu Mare. O mamă fără scrupule şi-a bătut băiatul în timp ce făcea un live. Pe Fii Observator au curs zeci de mesaje cu oamenii indignaţi de comportamentul tinerei. 

În filmare se vede cum femeia îi împarte palme celui mic. Lacrimile micuţului par să nu o impresioneze deloc. Din contră, acesta continuă să îşi bată propriul copil cu bestialitate şi îl ameninţă că o să continue să îl bată peste gură până o să îi iasă sânge. Iar pe contul acesteia sunt mai multe filmări în care urlă la cel mic. 

"Este îngrozitor cum această femeie îşi bate copilul. Vă rog din suflet să facem ceva pentru acești copilași. Ce se vede în acest videoclip este strigător la cer, să îți torturezi copii în acest hal, să îi umilești, să îi baţi. Cum este posibil aşa ceva? Nu am cuvinte. O mamă să îşi bată copilul pe live . Aş vrea să vadă cineva de la Protecția Copilului cum se comportă cu copilașii! Am dat din întâmplare pe TikTok de ea. Din păcate a avut mai multe clipuri de genul. Aş vrea să se faca ceva în legătură cu această femeie care îşi agresează unul dintre copii. Aceasta fiind live pe TikTOk"., sunt doar o parte din mesajele primite pe Fii Observator. 

Vezi și

Potrivit IPJ Satu Mare, femeia are 29 de ani şi este din localitatea Pomi. Femeia este acum cercetată de către autorităţi. 

Pe acelaşi subiect

"La data de 30 iunie a.c., ca urmare a apariției în mediul online al unor imagini video în care o femeie agreseaza un minor, polițiștii sătmăreni s-au sesizat din oficiu cu privire la aceste aspecte. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, stabilind că aceasta are 29 de ani, este din localitatea Pomi și este mama băiatului, de 6 ani, care apare în filmare. Cercetările continuă în lucrarea penală înregistrată, sub aspectul săvârșirii de către femeie a  infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.", informează IPJ. 

Şi DGASPC a deschis un dosar în acest caz. 

Ştire realizată cu ajutorul informaţiilor oferite de reporterul Observator Simona Vasiac şi al imaginilor venite pe Fii Observator.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Mihaela Uretu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Fii Observator » O femeie din Satu Mare şi-a bătut copilul în timpul unui live pe TikTok: "Îţi dau peste gură până îţi iese sânge"