Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Horoscop martie 2021 Balanță. Incertitudine, dar și multe ocazii

Horoscop martie 2021 Balanță. Nevoia de echilibru va avea de înfruntat obstacole și nu de puține ori linia dintre a face ceea ce simți și ceea ce trebuie va fi clară.

de Redactia Observator

la 24.02.2021 , 11:33

Horoscop martie 2021 Balanță Horoscop martie 2021 Balanță - iStock / Getty Images
  • Nativii din zodia Balanță ar putea avea parte de momente intense pe plan emoțional, cu suișuri și coborâșuri
  • Instinctul este cel care va dicta fiecare decizie, deși, aparent, totul pare a fi sub control

Vezi şi: Horoscopul lunii martie 2021 pentru toate zodiile

Balanța, semnul echilibrului, este guvernată în această lună de planeta plăcerii și a frumuseții, Venus. Nativii din zodia Balanță vor încerca să atingă armonia în fiecare sferă a vieții lor, într-un dans la limită între normalitate și dorințele ce le-au măcinat sufletul. Nu sunt excluse gesturi destinate a impresiona, sau plăceri exagerate pentru aranjamente, artă, discuții frumoase sau chiar situații cu tentă de flirt.

Limitele relațiilor sunt însă bine cunoscute pentru cei din zodia Balanță, iar atenția oamenilor dragi, din imediata apropiere, este esențială pentru binele mental. Ar putea veni idei în sfera banilor, dar toate vor fi sub aspectul colegialității.

Articolul continuă după reclamă

Practic, Balanțele vor încerca să îmbine dreptatea cu spiritul de entuziasm și sacrificiu pentru a ajunge într-un anumit punct, însă modul în care ideile vor fi comunicate va fi esențial.

Horoscop bani martie 2021 Balanță

Luna martie va fi plină de incertitudine în ceea ce privește cariera. S-ar putea ca succese ce par enorme să fie eclipsate de pași înapoi și de dezamăgire - situația va varia de la o clipă la alta. Când vei avea impresia că totul merge înainte, noi eventimente ar putea arunca o cu totul altă lumină asupra modului în care percepi tu situația. Trebuie să fii practic, să spui clar ceea ce îți dorești și în fond să dai mare atenție persoanelor cu care ai impresia că colaborezi. 

Unii vor profita imediat de dorința ta de armonie, de aparentele tale slăbiciuni, dar asta nu ar trebui să te îndepărteze de scop. Una este să știi ce ai de făcut, iar alta e să te lași dus de vânt. 

Cei care vor dori să lucreze de acasă ar trebui să fie mai agresivi în ceea ce privește cariera. Sunt nenumărate posibilități ce stau ascunse, iar un simplu gest ar putea schimba complet peisajul. Nici măcar nu contează unde anume îți desfășori activitatea, sunt ocazii la tot pasul și va trebui să fii foarte atent pentru a le observa.

Mai mult, un plan bine pus la punct te-ar putea ajuta în toate dilemele pe care le-ai putea întâmpina. Ceea ce ar putea părea ca o bună afacere pe termen scurt s-ar putea dovedi a fi o pierdere de timp și energie, așa că instinctul îți va fi cel mai bun prieten. Reacționează la cald doar când ești pus la zid. Dacă ai posibilitatea de a analiza pe îndelete situația, nu ezita nicio clipă. E mai bine să ai răbdare și să faci ceea ce este corect.

Horoscop sănătate martie 2021 Balanță

Nativii din zodia Balanță nu au chiar cele mai bune indicii privind starea de sănătate, în special în a doua parte a lunii. Ceva nu pare a fi bine, iar simptome precum febra, deshidratarea, problemele cu ochii sau dereglări hormonale ar putea răpi din bucuria unei perioade în care oportunitățile pare a veni cu o viteză amețitoare. 

Însă sănătatea trebuie să fie pe primul loc, indiferent de scopuri. Ai mare grijă la deficiențele tale, ascultă-ți cu atenție corpul, ii atent la problemele pe care le-ai dat sub preș până acum - în principal cele care nu ți-au dat impresia că ar fi grave. 

O simplă afecțiune ți-ar putea cauza mari dificultăți, așa că încearcă să intervii înainte de a fi pus în fața faptului împlinit. Risc de diabet, probleme cu rinichii, diferite dezechilibre, toate ar putea fi parte din problema ta. Spre finalul lunii atenția ar trebui mutată către regimul alimentar - care poate fi problema sau soluția la o posibilă afecțiune. Pe cât posibil, renunță la zahăr, alimente prăjite sau condimente ce nu îți fac bine. 

Toate acestea le știi, iar moderația este cheia. Încearcă să te aliniezi cu ceea ce îți este bine. Îți vei mulțumi pe viitor.

Horoscop dragoste martie 2021 Balanță

Vești bune, Balanțele, așa echilibrate cum sunt, vor avea parte de ceva fluturi în stomac. Planeta Venus va avea grijă că cei singuri să ajungă la momente profunde cu persoana aleasă, iar nu puțini vor întemeia familii. Cumva, atmosfera pare a duce către apropiere spirituală, un soi de moment împărtășit împreună ce duce la un destin comun. 

Micile certuri dintr-un cuplu vor alterna cu clipe de conexiune emoțională, dar și căderi ce par a fi lipsite de sens. Dar tocmai acesta este explicația unei relații de termen lung, încrederea că orice ce va întâmpla totul va fi bine în final. 

Ca un element bizar, apropierea fizică va fi mult mai importantă ca cea spirituală, iar îndoilelile nu vor amâna să apară. Spune totul sincer, chiar dacă pare că arunci relația în aer. E cea mai bună soluție și singura pe termen lung. 

Da, poate ai lucruri care ar putea arunca, pentru scurt timp, o brumă de minciună și disimulare asupra ta. Asumă-ți, e singura cale de a merge înainte. Și nu uita de gesturile mici, fac cât o mie de cuvinte. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Horoscop » Horoscop martie 2021 Balanță. Incertitudine, dar și multe ocazii