Antena Meniu Search
x

Poveste impresionantă. O bunică din SUA a absolvit facultatea la vârsta de 74 de ani, în aceeași zi cu nepoata sa

Nu este niciodată prea târziu pentru a absolvi facultatea. Acesta a fost și motto-ul unei bunici în vârstă de 74  de ani din SUA.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 12.12.2020, 12:18

Bunica și nepoata au absolvit facultatea în aceeași zi
Bunica și nepoata au absolvit facultatea în aceeași zi - Pat Ormand
  • Pat Ormond a devenit o vedetă locală după ce a absolvit facultatea la 74 de ani.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Pat Ormond, în vârstă de 74 de ani, a absolvit cursurile Universității din Tennessee în aceeași zi cu nepoata sa Melody, în vârstă de 22 de ani, scrie CNN.

„Am știut întotdeauna că voi termina facultatea”, a spus Melody Ormond. „Pur și simplu nu am știut niciodată că și bunica mea va fi acolo.”

Pat, care împlinește 75 de ani în această lună, a lucrat zeci de ani ca contabilă și a avut grijă de o familie frumoasă. Însă, niciodată nu și-a închipuit că va mai avea șansa să termine facultatea și, mai ales, să facă cursuri online din cauza situației epidemiologice din SUA. 

"Este cu siguranță mai dificil și prefer orele față în față", a declarat Pat pentru CNN. "M-am bucurat foarte mult de discuții și de posibilitatea de a interacționa cu atât de mulți oameni din medii diferite. Faptul că nu am putut să interacționez fizic cu ei m-a afectat destul de tare".

Înainte de pandemie, Pat și Melody nu aveau nicio oră împreună. Melody glumește că bunica ei a preferat să urmeze cursurile dimineața, în timp ce ea dormea adesea și mergea la facultatee după-amiaza. Însă se mai întâlneau din când în când în campus.

Pat și Melody au absolvit pe 20 noiembrie. Deși ceremonia lor de absolvire a fost umbrită de restricțiile anti-COVID, femeia de 75 de ani s-a simțit ca o vedetă. 

"Suntem atât de mândri că avem absolvenți precum Melody Ormond și ca bunica ei, Pat Ormond. Împreună, cele două personifică determinarea, angajamentul și dragostea față de învățarea continuă pe care o încurajăm la fiecare absolvent al UTC”, a declarat decanul facultății.

„Învățarea nu se oprește niciodată”, a spus Pat. "Asta e o lecțiepe care tatăl meu mi-a insuflat-o când eram mică. Indiferent de ceea ce faci, învățarea nu trebuie se oprească niciodată".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
sua
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Inedit » Poveste impresionantă. O bunică din SUA a absolvit facultatea la vârsta de 74 de ani, în aceeași zi cu nepoata sa