Video "Va face parte din mine pentru totdeauna". Povestea salonului din LA, care pune cenuşa celor dragi sub pielea clienţilor îndoliaţi
O artistă de tatuaje din California aduce linişte în sufletele clienţilor, după ce a fost prima persoană care a realizat tatuaje funerare. După ce preia cenuşa oamenilor dragi de la clienţi, o incorporează în tatuaje veşnice, unicate.
Tânăra de 30 de ani, copleşită de emoţie, a adus cutia de lemn cu rămăşiţele mamei sale incinerate la studioul care oferă această tehnică specială, din Oceanside, California. "Ea era deja parte din mine, dar acum va face cu adevărat parte din mine pentru totdeauna şi va putea să mă însoţească în aventurile mele", a declarat ea, relatează Agerpres.
Înarmată cu mănuşi şi o lopăţică, în camera cu pereţi albi imaculaţi, artista tatuatoare Kat Dukes a prelevat o mică parte din cenuşa gri, pe care i-a predat-o ceremonios clientei sale, pentru a o putea adăuga personal în tuş. "Hai, mamă!", a spus Scout Frank făcând acest lucru, zâmbind în pofida lacrimilor. "Este un alt mod de a o respecta, mai degrabă decât de a o ţine acasă", într-o urnă, crede ea.
Cum se realizează tatuajele funerare
Cunoscută pentru tatuajele sale realizate, punct cu punct, manual, nu cu ajutorul unui aparat de tatuat, Kat Dukes a devenit specialistă în acest tip de tatuaj funerar, care încorporează cenuşa unei persoane dragi. Artista, care conduce studioul Steel Honey, a început să exploreze această tehnică în urmă cu trei ani şi jumătate, când unul dintre clienţii săi a vrut să îi aducă un omagiu deosebit câinelui său decedat. Procedura, pe care nu o cunoştea, s-a dovedit a fi "foarte simplă", potrivit spuselor sale. "Tot ce trebuia făcut era adăugarea cenuşii" în tuş, a explicat ea.
"Acest lucru a făcut tatuajul" realizat drept omagiu adus animalului "şi mai special", a povestit artista în vârstă de 32 de ani. "Mi s-a părut atât de interesant încât am continuat să fac asta", a adăugat ea. Aceste opere, pe care ea le consideră "piese comemorative", nu lasă pe nimeni indiferent. Imaginile video cu aceste creaţii se bucură de un mare succes pe reţelele sociale, dar au generat şi un potop de critici.
"Mulţi oameni cred că nu este igienic", a explicat tatuatoarea, care şi-a tatuat la rândul ei cenuşa tatălui pe piele. "Aici, în Statele Unite, este destul de prost văzut pentru că oamenii nu aud des despre asta", a precizat ea, adăugând că "oamenii tind să respingă ceea ce nu cunosc".
Utilizarea cenuşii, în general sterilizată de căldura extremă a incinerării, nu prezintă niciun risc de contaminare sau de infectare, a precizat ea. Artistul a declarat, de asemenea, că o inspecţie sanitară i-a validat modalitatea de lucru şi a concluzionat că studioul său nu încalcă niciun regulament. "Îmi place să pot face asta pentru oameni deoarece nu sunt mulţi artişti tatuatori care vorbesc public despre acest lucru", a spus ea.
Aproape chiar şi după moarte
Pentru a-i aduce un omagiu mamei sale, Scout Frank i-a cerut să-i tatueze pe gleznă un porumbel ("dove", în limba engleză), cu aripile deschise. O modalitate de a-şi aminti cuvintele "I dove you" - în loc de "I love you" ("te iubesc", în limba engleză) - pe care mama ei obişnuia să i le adreseze când era mică. "E ceva atât de simplu, dar înseamnă foarte mult pentru mine", a mărturisit Frank, proprietara unui magazin de îmbrăcăminte vintage, care a adăugat noul desen bogatei sale colecţii de tatuaje.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰