Antena Meniu Search
x

Curs valutar

David Popovici, după calificarea în finala olimpică la 200 m liber: "Antrenorul mi-a zis să mă distrez, aşa că asta am şi făcut"

Înotătorul David Popovici, multiplu medaliat la Europenele de juniori de la Roma, s-a calificat în finala olimpică la 200 metri liber, fiind mulţumit de faptul că şi-a respectat promisiunea făcută înainte de debutul la Jocurile Olimpice.

de Cornel Preda

la 26.07.2021 , 10:53

David Popovici concurează în proba de înot la 200 m liber, la Jocurile Olimpice de la Tokyo David Popovici concurează în proba de înot la 200 m liber, la Jocurile Olimpice de la Tokyo - Hepta / Zuma Press / Fernando Bizerra

David Popovici, în vârstă de 16 ani, a terminat al doilea în prima semifinală a probei, însă a doua grupă a fost una mult mai puternică, astfel că sportivul român a fost plasat cu al 7-lea timp în finala care se va disputa marţi, de la ora 4:43, ora României.

"Acum 4-5 luni nici nu mă gândeam că mă voi califica într-o finală la 200 m liber, nici nu mă gândeam la aşa ceva. Dar, se mişcă totul repede, se schimbă, pentru că am un antrenor foarte bun şi acum sunt aici. Ultima indicaţie pe care mi-a dat-o a fost să mă distrez, aşa că asta am şi făcut'', a declarat David Popovici, după semifinale, pentru Radio România, citează Agerpres..

În bazinul de la Tokyo Aquatics Centre, David Popovici a fost cronometrat cu un minut 45 de secunde şi 68 de sutimi, la 23 de sutimi de învingătorul seriei semifinale, rusul Martin Maliutin, şi cu trei sutimi mai bun ca brazilianul Fernando Scheffer. În a doua semifinală, s-a impus britanicul Scott Duncan (1:44.60), urmat de americanul Kieran Smith (1;45.07) şi de lituanianul Danas Rapsys (1:45.32).

Articolul continuă după reclamă

''M-am simţit un pic mai bine decât ieri. Cursa de ieri a fost prima şi a setat timpul pentru cele care urmează. Cursa a fost foarte bună, am reuşit să mă calific în finală, e perfect. Mâine o altă zi şi o altă cursă. M-am simţit mai bine în cursă decât ieri în calificări şi sunt convins că mâine va fi frumos", a mai spus David Popovici.

Pe acelaşi subiect

În acest sezon, cel mai bun timp realizat de David Popovici, la 200 metri liber este de 1:45.26, obținut la Campionatele Europene de Juniori de la Roma, la începutul lunii iulie.

''Gândurile mele au rămas la fel, pentru că înainte să ajung la Europenele de juniori eram conştient că o să trec printr-un concurs greu şi lung şi apoi voi sta doar trei zile în ţară, după care voi pleca la Olimpiadă. Am fost focusat total pe două concursuri în acelaşi timp şi faptul că mi-am depăşit cu mult aşteptările nu schimbă cu nimic concentrarea şi ceea ce mi-am propus eu pentru Olimpiadă. Aştept să mă calific în finala olimpică şi acolo se poate întâmpla orice. Cine e cel mai în formă, cine se simte cel mai bine în ziua aceea şi cine e cel mai pregătit mental va triumfa. Se poate întâmpla absolut orice atunci", declara sportivul, după cele 3 medalii de aur cucerite la Europenele de juniori.

David Popovici, al şaptelea timp în semifinalele la 200 m liber

Loc Serie Culoar Înotător Ţară Timp Notă
1 2 3 Duncan Scott Marea Britanie 1:44.60 Q
2 2 1 Kieran Smith SUA 1:45.07 ​ Q
3 2 2 Danas Rapšys Lituania 1:45.32 Q
4 2 5 Thomas Dean Marea Britanie 1:45.34 Q
5 1 3 Martin Malyutin Echipa Olimpică a Rusiei 1:45.45 Q
6 2 4 Hwang Sun-woo Coreea de Sud 1:45.53 Q
7 1 5 David Popovici Romania 1:45.68 Q
8 1 4 Fernando Scheffer Brazilia 1:45.71 Q
9 1 6 Thomas Neill Australia 1:45.74  
10 2 6 Stefano Ballo Italia 1:45.84  
11 2 8 Antonio Djakovic Elveţia 1:45.92  
12 1 2 Townley Haas SUA 1:46.07  
13 2 7 Kregor Zirk Estonia 1:46.67  
14 1 8 Stefano Di Cola Italia 1:47.19  
15 1 7 Nándor Németh Ungaria 1:47.20  
16 1 1 Velimir Stjepanović Serbia 1:47.62 ​  
Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Jocurile Olimpice de la Tokyo » David Popovici, după calificarea în finala olimpică la 200 m liber: "Antrenorul mi-a zis să mă distrez, aşa că asta am şi făcut"