Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată. Cum a făcut 308.630 de lei dintr-un foc, ca "expert IT", deși nu avea studiile necesare

Procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Constanța l-au trimis în judecată pe Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2019, într-un dosar în care este acuzat că a obținut bani din fonduri europene folosind documente ori declarații false. Mai exact, ar fi primit peste 300.000 de lei pentru serviciile sale de "expert IT" de la SNSPA, deși nu deținea o diplomă de studii universitare și nu avea experiența necesară în domeniu de minim un an. Mai mult, magistrații transmit că Alexandru Cumpănașu ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, însă nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru. Reamintim că Ministerul Educației a anulat toate parteneriatele pe care le avea cu asociația condusă de controversatul Alexandru Cumpănașu.

de Daniel Murărescu

la 14.12.2022 , 16:24

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2019 Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată. Cum a făcut 308.630 de lei dintr-un foc, ca "expert IT", deși nu avea studiile necesare - Mediafax Foto Andreea Alexandru (arhivă, 2019)

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene", se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Schema prin care Alexandru Cumpănașu ar fi obținut peste 300.000 de lei

Magistrații au dovezi că Alexandru Cumpănașu ar fi intervenit pe lângă un responsabil de proiect de la SNSPA pentru a fi angajat ca "expert IT", deși nu avea studiile necesare.

Articolul continuă după reclamă

"În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru", transmis magistrații de la Direcția Națională Anticorupție.

Pe acelaşi subiect

Astfel, Alexandru Cumpănașu ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, precizează procurorii DNA.

"Până la data întocmirii rechizitoriului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză", se mai arată în comunicat.

Alexandru Cumpănașu, acuzat de hărțuire în mediul online

Alexandru Cumpănașu a devenit un personaj extrem de controversat. După ce a pozat în apărătorul intereselor familiei Luizei Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă din Caracal, Cumpănașu l-a acuzat pe bunicul fetei că și-ar fi abuzat nepoata. 

Cumpănașu a candidat și la alegerile prezidențiale din 2019, însă fără succes. Ulterior și-a deschis un cont pe TikTok, unde comportamentul i-a adus și un dosar penal și acuzații de hărțuire sexuală.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată. Cum a făcut 308.630 de lei dintr-un foc, ca "expert IT", deși nu avea studiile necesare