Antena Meniu Search
x

Asociația lui Cumpănașu a rămas fără parteneriatele cu Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunlat toate parteneriatele pe care le avea cu asociația condusă de controversatul Alexandru Cumpănașu.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 16.04.2021, 17:57

Alexandru Cumpănașu a devenit un personaj controversat pe scena politică și socială din România
Alexandru Cumpănașu a devenit un personaj controversat pe scena politică și socială din România - Hepta / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Ministerul Educației a anunțat într-un comunicat că a încetat la finalul lunii martie toate parteneriatele cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID). Asociația condusă de Alexandru Cumpănașu avea trei proiecte cu Ministerul Educației, încheiate în 2018, respectiv 2019.

  • 1. „Sistem de Management al Calității pentru Ministerul Educației și Cercetării și structuri subordonate - CAF"

    În acest proiect, după încetarea parteneriatului cu AID, Ministerul Educației a preluat responsabilitatea implementării activităților pentru finalizarea și atingerea obiectivelor din contractul de finanțare.

  • 2. ,,Noi Perspective în Educație - NPE"

    În acest proiect, după încetarea parteneriatului cu AID, Ministerul Educației a preluat responsabilitatea implementării activităților pentru finalizarea și atingerea obiectivelor din contractul de finanțare prin noua structura din cadrul ministerului - Direcția Generală România Educată.

  • 3. ,,Dezvoltarea de Reglementări Instituționale privind Etica, Integritatea și Anticorupția în sistemul de educație"

    În cadrul acestui proiect, a fost încetat atât acordul de parteneriat cu AID, cât și cu Academia de Poliție „AI. I. Cuza” din București. De asemnea, Ministerul Educației a decis rezilierea contractului de finanțare încheiat în 2018, derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2016-2020.

„În prezent, între Ministerul Educației și Asociația pentru Implementarea Democației (AID) nu există nicio colaborare/parteneriat/acord privind desfășurarea unor activități finanțate din fonduri europene”, se arată în comunicatul Ministerului Educației. Valoarea contractelor câștigate de Alexandru Cumpănașu era de 10 milioane de lei. 

Alexandru Cumpănașu, acuzat de hărțuire în mediul online

Alexandru Cumpănașu a devenit un personaj extrem de controversat. După ce a pozat în apărătorul intereselor familiei Luizei Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă din Caracal, Cumpănașu l-a acuzat pe bunicul fetei că și-ar fi abuzat nepoata. 

Cumpănașu a candidat și la alegerile prezidențiale din 2019, însă fără succes. Ulterior și-a deschis un cont pe TikTok, unde comportamentul i-a adus și un dosar penal și acuzații de hărțuire sexuală.

Autoproclamat "Profu' online", cum e cunoscut pe TikTok, Alexandru Cumpănașu a fost acuzat de mai multe copile, de hărţuire sexuală, la începutul anului. Reporterii Observator au obţinut înregistrări şi mărturii şocante.

Conform procurorilor, în spaţiul public au apărut o serie de postări şi materiale video prin care ”o persoană care domiciliază pe raza Secţiei 16 Poliţie, prin mesajele transmise, a incitat publicul la ură faţă de o anumită categorie de persoane, în speţă cadre didactice".

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat, miercuri, un dosar penal ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la ură sau discriminare, urmărirea penală fiind începută in rem", se precizează într-un comunicat al Parchetului.

Cel vizat este Alexandru Cumpănaşu, ale cărui postări şi interacţiuni pe TikTok cu uniii dintre tinerii care îi urmăresc contul au provocat indignare şi critici în spaţiul public. El îi îndeamnă pe elevi să nu-şi asculte profesorii şi are discuţii cu conotaţii sexuale cu unele tinere.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Educatie » Asociația lui Cumpănașu a rămas fără parteneriatele cu Ministerul Educației