Antena Meniu Search
x

Video Augustin Zegrean, după decizia CCR privind masca de protecţie: Conform Constituţiei nu pot fi afectate drepturi şi libertăţi fundamentale prin OUG

Curtea Constituţională a decis că ordonanţa de urgenţă prin care românii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie şi în aer liber este neconstituţională. Motivul ar fi că ordonanţa a fost dată fără avizul Consilului Legislativ. Decizia CCR nu înseamnă, însă, că se poate renunţa de îndată la mască în aer liber.

de Redactia Observator

la 16.02.2022, 08:27

Vezi și

Anunţul că masca de protecţie a fost declarată neconstituţională a bucurat mulţi români, sătui să-şi acopere jumătate de faţă din clipa în care ies din casă şi până se întorc la domiciliu. Dar aici există un mic amănunt: judecătorii Curţii Constituţionale au avut o problemă cu masca purtată în aer liber. În rest, toate restricţiile sunt perfect legale. 

Augustin Zegrean, fostul președinte CCR: Iniţial, Legea 55 nu prevedea obligaţia de a purta masca şi în spaţiile publice deschise şi s-a intervenit cu Ordonanţa de Urgenţă. Eu cred că acolo este problema: conform Constituţiei nu pot fi afectate drepturi şi libertăţi fundamentale prin ordonanţe. 

Deşi masca de protecţie în aer liber a fost declarată neconstituţională, măsura nu va intra în vigoare decât în termen de 45 de zile de când a fost publicată în Monitorul Oficial, timp în care Parlamentul şi Guvernul se vor supune acestei modificări. Cu toate acestea, românii au exultat pe reţelele sociale, ba chiar şi-au îndemnat prietenii virtuali să renunţe la mască, pentru că - oricum - nu vor plăti nicio amendă. 

Renate Weber, Avocatul Poporului: Trebuie să înţelegem că din momentul în care Curtea Constituţională spune că ordonanţa este neconstituţională în totalitate, ceea ce rămâne în vigoare este Legea 55. Legea 55 prevede obligativitatea purtării măştilor în spaţiile închise, în spaţii comerciale, la locul de muncă. Deci singurul lucru care se schimbă este purtarea măştii în spaţiu deschis, afară. 

Guvernul nu a comentat decizia Curţii Constituţionale, însă, prin intermediul purtătorului de cuvânt, a declarat că aşteaptă motivarea acestei hotărâri. Executivul urmează să ia, apoi, o decizie în conformitate. Ministrul Sănătăţii a declarat, deja, că masca de protecţie în aer liber ar urma să fie eliminată în următoarele două-trei săptămâni, în timp ce decizia Curţii Constituţionale va intra în vigoare peste o lună şi jumătate. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Justitie » Augustin Zegrean, după decizia CCR privind masca de protecţie: Conform Constituţiei nu pot fi afectate drepturi şi libertăţi fundamentale prin OUG