Bărbatul care a speriat o elevă lângă o școală din Buzău, reținut. A luat-o de mână, deşi nu o cunoştea
Panică în apropierea unei școli din Buzău. O elevă a fost luată de mână de un bărbat necunoscut chiar în drum spre cursuri. Copila s-a speriat și a fugit, iar martorii au intervenit imediat și au alertat poliția. Suspectul, un bărbat de 52 de ani, a fost imobilizat și reținut pentru 24 de ore, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, joi, în jurul orei 12:00, oamenii legii au fost sesizaţi că, pe o stradă din municipiul Buzău, un bărbat ar fi abordat o minoră, pe care ar fi luat-o de mână împotriva voinţei sale, generându-i o stare de temere.
"Imediat după comiterea faptei, bărbatul a fost imobilizat de către persoanele aflate în zonă, care au sesizat imediat poliţia. În urma sesizării, la faţa locului au intervenit echipaje din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, care au preluat persoana şi au condus-o la sediul poliţiei în vederea clarificării situaţiei. Din investigaţii a reieşit că persoana adultă implicată este un bărbat de 52 de ani, din Unguriu", a transmis IPJ Buzău.
A abordat eleva care era în drum spre cursuri
După ce a fost luat în custodie, bărbatul a fost reţinut de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
"În baza materialului probator administrat, sub coordonarea parchetului, poliţiştii au luat faţă de bărbat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, pentru lovirea sau alte violenţe. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale ce se impun", informează sursa citată.
Conform unor surse din Poliţie, o elevă a Şcolii Nr.11 din municipiul Buzău ar fi fost abordată şi luată de mână de un bărbat, pe stradă, în timp ce se deplasa spre cursuri. În acel moment, pentru că nu l-a cunoscut, eleva s-ar fi smucit din mâna bărbatului, a strigat şi a fugit spre şcoală, în zonă fiind prezenţi mai mulţi martori. Printre cetăţenii care se aflau în preajma şcolii se afla şi un poliţist aflat în timpul liber, care a surprins momentul în care eleva s-a speriat şi ar fi spus că nu îl cunoaşte pe bărbatul respectiv.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰