Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cristian Popescu Piedone, declaraţii cu lacrimi în ochi după sentinţa finală în Dosarul Colectiv: M-au luat nevinovat. Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port

Cristian Popescu Piedone a declarat după ce a fost condamnat definitiv în Dosarul Colectiv că adevărul va ieşi într-un final la iveală şi că dacă ar putea să îi învie pe cei 64 de tineri care au murit la Colectiv nu ar ezita, chiar dacă el se consideră în continuare nevinovat.

de Cornel Preda

la 12.05.2022 , 15:40

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia este definitivă. Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare. De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone. Potrivit deciziei instanţei, Piedone a fost condamnat la patru ani închisoare pentru o infracţiune de abuz în serviciu, în legătură cu autorizaţia emisă de Primărie pentru clubul Colectiv şi achitat pentru altă infracţiune de abuz în serviciu.

Principalele declaraţii făcute de Piedone după aflarea sentinţei finale în dosarul Colectiv

  • Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port;
  • Pe Pământ sunt farisei. Am credinţă în continuare în Dumnezeu;
  • Astăzi, prin condamnarea mea, m-aş putea jertfi;
  • Dacă aş putea să învii cele 64 de victime, nu aş ezita;
  • Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor, stă vidul de legislaţie şi multe alte lucruri;
  • Mă duc cu demnitate, onoare şi respect;
  • Dacă Justiţia a considerat asta, trăim pe Pământ, nu în Ceruri. Mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală;
  • Sunt vinovaţi şi nu sunt eu cel care spune cine, dar Cristian Popescu Piedone, astăzi, cu 4 ani condamnare cu executare, vă spune încă odată că ţin capul şi mai sus;
  • Mă voi întoarce, nu voi conteni să lupt, nici din interior. Am postat un mesaj pe Facebook şi voi continua să scriu acolo;
  • Dacă Piedone a tăcut în 27 de ani de administraţie în închisoare, Piedone va începe să vorbească;
  • O să transmit avocatului sau telepatic ce am de comunicat pe Facebook;
  • De la familie mi-am luat rămas bun şi i-am rugat decât să mă aştepte şi să rămână uniţi;
  • Mă predau singur, nu am nevoie de circ. Mă duc la Penitenciarul Rahova, o zi bună!
Vezi și

Piedone le-a dat şi un sfat jurnaliştilor prezenţi, să îşi facă bagajele şi să plece din ţară. "Mai bine slugă în altă parte, decât în genunchi în ţara ta", a declarat Cristian Popescu Piedone.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sentinţe finale în Dosarul Colectiv

  • Cristian Popescu Piedone - 4 ani cu executare
  • Alin George Anastasescu (patron club) - 11 ani și 8 luni cu executare
  • Costin Mincu (patron club) - 8 ani cu executare
  • Paul Gancea (patron club) - 6 ani și 4 luni cu executare
  • Viorel Zaharia (pirotehnist) - 6 ani și 10 luni cu executare
  • Marian Moise (pirotehnist) - 6 ani și 10 luni cu executare
  • Cristian Niţă, Director firme artificii - 2 ani si 6 luni 
  • Antonia Radu (pompier) - 8 ani și 8 luni cu executare
  • George Matei (pompier) - 8 ani și 8 luni cu executare
Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Cristian Popescu Piedone, declaraţii cu lacrimi în ochi după sentinţa finală în Dosarul Colectiv: M-au luat nevinovat. Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port