Video Cum vor autorităţile să evite tragedii precum cele din Mureş sau Teleorman: modificări la ordinul de protecţie
Agresorii care încălcă ordinul de protecție vor fi duşi direct în faţa procurorului, care poate hotărî să îi reţină. Aşa vrea ministrul de Interne să fie modificată legea, astfel încât victimele să fie mai bine protejate.
În primul rând, această modificare ar putea aduce un plus de protecţie victimelor prin simplul fapt că poliţiştii nu mai trebuie să interpreteze situatia. Cazurile recente - de crima din Teleorman şi cea din Mureş, al cărei autor, Emil Gânj, este încă liber - arată clar că nu există o practică unitară şi că există erori grave în munca poliţiştilor.
51 de cazuri de femicid de la începutul anului
Şefii lor au găsit astfel calea cea mai simplă. Agresorul care încalcă legea ajunge direct în faţa procurorului, iar acesta decide dacă impune noi măsuri restrictive. Acum, poliţistul trebuie să facă un dosar penal stufos şi abia apoi să meargă la procuror, iar asta oferă uneori timp agresorilor să ucidă.
Proiectul va fi suspus dezbaterii publice. Până atunci însă, autorităţile se confruntă cu un bilanţ tragic. 51 de cazuri de femicid de la începutul anului. Numeroşi experţi în criminalistică spun că multe tragedii ar fi fost evitate dacă aveam legi mai clare şi poliţişti mai bine pregătiţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰