Video Filmul flagrantului de 50.000 de euro. Cum a fost prinsă soacra lui Cătălin Cherecheș în timp ce dădea șpagă pentru a-l scăpa de pușcărie
Soacra lui Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, a fost reţinută aseară pentru 24 de ore. Ea a fost prinsă la Cluj în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința într-un dosar de corupție al ginerelui - condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare. La audieri a ajuns şi soţia primarului.
"Soacra lui Cătălin Cherecheş ar fi dat oricât, spun anchetatorii, doar ca să cumpere libertatea ginerelui. Ce ştim, însă, cu siguranţă este că doar avansul a fost de 50 000 de euro. Soacra edilului din Baia Mare a lucrat cât de discret se poate: s-a întâlnit, atenţie, cu mama judecătoarei într-un restaurant dintr-un centru comercial din Cluj. În momentul în care, însă, a întins banii au apărut procurorii. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, denunţul ar fi fost făcut chiar de judecătoare, care peste două săptămâni trebuie să dea sentinţa finală în dosarul în care primarul din Baia Mare este cercetat că ar fi luat 70 000 de lei de la o persoană pentru a o numi la conducerea unui club sportiv din oraş. Seara trecută, anchetatorii au percheziţionat maşina soacrei şi au dus-o la audieri. Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Practic, de ieri, putem vorbi despre două dosare de mită în familia Cherecheş. În timp ce ginerele a luat, soacra a dat ca să îl scape", a transmis reporterul Observator Cristina Filip.
Soacra primarului din Baia Mare, prinsă în timp ce dădea mită
Soacra primarului ar fi intenționat să preia o firmă a mamei judecătoarei de caz, susțin sursele, iar schimbul acesta s-ar fi realizat cu o sumă ce ar varia între 50.000 și 100.000 de euro.
Sursele judiciare susțin că judecătoarea din completul care urma să-l judece pe primar a făcut denunțul la DNA, sesizând că la mama dânsei a venit soacra primarului ca să-i cumpere o firmă, respectiv un stand de vânzare. În acel moment, procurorii DNA au intrat pe fir și au realizat mai multe înregistrări ambientale.
- Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prinsă în timp ce dădea mită unei judecătoare pentru...
- Daniel Horodniceanu a fost iertat de CSM după ce procurorul i-a certat pe polițiștii care l-au oprit în trafic
- "Depresiv și cu risc mare de sinucidere". Cum încearcă avocații baronului PSD Ionel Arsene să împiedice...
În înregistrări, soacra primarului i-ar fi spus mamei judecătoarei că fiica sa, la soluționarea dosarului primarului, "în numele legii să fie mai blândă". Iar, în momentul când soacra lui Cătălin Cherecheș s-a prezentat la mama judecătoarei cu 50.000 de euro, procurorii au constatat infracțiunea flagrantă, transmite Mediafax.
Cătălin Cherecheș, acuzată că a luat șpagă 30.000 de lei, în 2016
Cătălin Cherecheș, primarul de Baia Mare, a fost acuzat într-un dosar al DNA că a luat mită 30.000 de lei, în aprilie 2016, dar primarul a susținut atunci că a fost vorba despre restituirea unui împrumut. Cătălin Cherecheș a fost arestat atunci, dar a candidat de după gratii și a ieșit primar din nou, cu 70% din voturi.
În februarie 2022, Cherecheș a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, decizia nefiind definitivă. De asemenea, instanța dispusese ca pe o perioadă de 4 ani, lui Cherecheș să i se interzică mai multe drepturi, inclusiv cel de a fi ales.
Pe 24 noiembrie 2023, peste 2 săptămâni, Cătălin Cherecheș urma să primească decizia definitivă în acest dosar DNA din partea judecătorilor Curții de Apel Cluj.
În iunie acest an, Cătălin Cherecheș a anunțat că vrea să se reîntoarcă în PSD, partid în care a mai fost membru în două rânduri. Cătălin Cherecheș a mai fost membru PNCȚCD, PSD, UNPR și PNL.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰