Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ionel Arsene nu vrea să facă închisoare în România pentru că "are depresie" și s-ar putea sinucide. Anunțul Alinei Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat luni că procedura în cazul fugarului Ionel Arsene, condamnat la 6 ani şi 8 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, se apropie de final, ea arătând că acesta, prin echipa de avocaţi, a invocat că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă este încarcerat în România. Ministrul a precizat că, proactiv, ministerul a transmis în Italia informaţii suplimentare, la zi, despre condiţiile din sistemul penitenciar, inclusiv despre Secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani, care a fost de curând renovată.

de Redactia Observator

la 15.04.2024 , 16:52

fugarul Ionel Arsene Ionel Arsene nu vrea să facă închisoare în România pentru că "are depresie" și s-ar putea sinucide. Anunțul Alinei Gorghiu - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta (arhivă)

Ministrul Justiţiei a anunţat într-o conferinţă de presă că până pe data de 9 aprilie 2024, de la începutul anului, în trei luni şi puţin, au fost aduse în ţară un număr de 233 de persoane fugare Cei mai mulţi sunt din Marea britaie, 66 de fugari, de Germania, 54 de fugari, şi Italia, 31 de fugari

Avocații lui Ionel Arsene susțin că are depresie și s-ar putea sinucide în înachisorile din România

Alina Gorghiu a arătat că Italia este una din ţările din care aducem un număr foarte mare de fugari şi, pentru că procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final, doreşte să facă câteva precizări.

Articolul continuă după reclamă

"Fugarul Ionel Arsene încearcă să scape de întoarcerea din România prin invocarea condiţiilor medicale. Încearcă practic să suspende predarea sa în România, care este o decizie definitivă a Curţii de Casaţie din Italia, care a decis în noiembrie anul trecut predarea lui autorităţilor din România. Arsene a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă în martie 2023. Prin echipa de avocaţi, a încercat anumite tertipuri pentru a suspeda predarea imediată în România, a invocat că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încarcerat în penitenciarele din România. Procedura se apropie de final. Urmăreşte domnia sa şi echipa sa aplicarea art. 23 alin. 4 din decizia cadru care reglementează mandatul european de arestare şi care spune că în circumstanţe excepţionale, legate de punerea în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei căutate, predarea poate fi suspendată temporar", a spus ministrul. 

Pe acelaşi subiect

Alina Gorghiu le-a transmis italienilor informații despre Secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani

Alina Gorghiu a menţionat că proactiv, ministerul Justiţiei, prin magistratul de legătură a transmis săptămâna trecută instanţei din Italia informaţii suplimentare, la zi, despre condiţiile din sistemul penitenciar, inclusiv despre Secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani, care a fost de curând renovată.

"Am trimis toate informaţiile în Italia legate de psihologi şi personalul de asistenţă personală din cadrul penitenciarului, precum şi despre toate programele care se desfăşoară acolo. În România, sistemul penitenciar, prin spitalele acestea, poate şi are capacitatea de a se ocupa de toate persoanele bolnave psihic. Ca urmare, este greu de crezut că instanţa din Italia nu va dispune predarea. Statistică penală anuală a Consiliului Europei arată că România se află în categoria ţărilor cu cea mai scăzută rată de suicid din Europa, mai mult de 25% sub media europeană şi fiind pe un trend descendent. În schimb, Italia se află în categoria ţărilor cu cea mai ridicată rată de suicid din sistem penitenciar, mai mult de 25% peste media europeană", a explicat Gorghiu. 

Extrădarea lui Ionel Arsele din Italia. Ministerul Justiției urmărește cu atenție finalizarea procedurii

Ea a precizat că ministerul va urmări cu atenţie finalizarea procedurii în instanţa din Italia, în cazul Arsene. 

Ministrul Justiţiei a mai spus că pe data de 9 aprilie 2024, de la începutul anului, în trei luni şi puţin, au fost aduse în ţară un număr de 233 de persoane fugare Cei mai mulţi sunt din Marea britaie, 66 de fugari, de Germania, 54 de fugari, şi Italia, 31 de fugari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Ionel Arsene nu vrea să facă închisoare în România pentru că "are depresie" și s-ar putea sinucide. Anunțul Alinei Gorghiu