Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marius Voineag, şeful DNA, reacție după ancheta Recorder: "Justiția nu se face la presiunea publică"

Marius Voineag, șeful DNA, a avut o primă reacție în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder. Acesta susține că justiția nu se face la presiune publică sau privată. Președintele USR, Dominic Fritz, a cerut demiterea sa.

de Redactia Observator

la 11.12.2025 , 11:38

Marius Voineag, seful DNA, reacție după ancheta Recorder: "Justiția nu se face la presiunea publică" Marius I. Voineag, procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, participa la prezentarea Raportului privind activitatea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) desfasurata in anul 2024, la sediul Bancii Nationale a Romaniei din Bucuresti, joi, 27 februarie 2025 - Hepta/Mediafax_Foto-Alexandru_Dobre

"Justiția se face cu conștiința împăcată și cu profesionalism, nu la presiune publică sau privată. Respect presa și îmi respect meseria și codul profesional.

Pregătirea mea profesională mă obligă nu numai să folosesc în acuzare doar elemente factuale, deci demonstrabile, ci și să cer ca pozițiile și reacțiile publice raportate la instituție sau la persoana mea să fie bazate pe aspecte obiective, nu pe speculații sau insinuări, cu atât mai mult cu cât unele provin aparent din interiorul sistemului de justiție sau sunt ale unor persoane care au făcut parte din sistemul judiciar.

"Folosirea DNA pentru plătirea unor polițe"

Articolul continuă după reclamă

Resping folosirea DNA în demersuri care au de-a face fie cu plătirea unor polițe, fie cu discreditarea sistemului de justiție în ansamblul său, fără a ne uita aplicat la diferite probleme și a diferenția felul în care funcționează diferite instituții. Există probleme suficiente în sistemul de justiție, scoase în evidență de către media, societatea civilă sau cei din sistemul de justiție, dar aceste probleme nu vor fi rezolvate prin demonizarea fără argumente a șefului DNA.

Validarea unor astfel de alegații printr-o reacție, alta decât cea lăsată la dispoziția magistraților de către legiuitor (așa cum am procedat și până în prezent, prin sesizarea CSM), nu ar face decât să legitimeze luări de poziție fără o bază factuală și legală. Exista pârghii legale de apărare a independenței procurorilor care nu sunt doar ipotetice. De altfel, unele aspecte prezentate în ancheta mass-media s-au și verificat deja într-un astfel de cadru legal, în care au fost prezentate argumentele tuturor părților.

Activitatea DNA a fost validată în ultimii 3 ani, atât prin evaluările recurente ale Comisiei Europene privind statul de drept, cât si ale altor organisme internaționale (OCDE și GRECO), care au auditat inclusiv procedurile interne ale DNA, fiind un exemplu de bune practici in regiune", a declarat Voineag.

"Justiție capturată"

Recorder a realizat, sub titlul "Justiţie capturată", un documentar referitor la starea justiţiei din România, despre care afirmă că încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.

Şefa ICCJ, Lia Savonea, a denunţat "campania persistentă de delegitimare a unor lideri ai justiţiei, construită pe declaraţii anonime şi pe acuzaţii prezentate ca adevăruri, fără a fi susţinute de fapte verificate", menţionând că situaţia sistemului judiciar "este serioasă şi nu poate fi ignorată".

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a reacţionat declarând că mass-media are libertatea de a expune puncte de vedere, însă luarea de măsuri trebuie făcută instituţional, obiectiv, el admiţând că nu a reuşit să parcurgă integral materialul difuzat de Recorder.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă descurajează noile taxe să mai comandaţi de pe site-urile chinezeşti?
Observator » Justiţie » Marius Voineag, şeful DNA, reacție după ancheta Recorder: "Justiția nu se face la presiunea publică"