Observator » Evenimente » Sute de oameni au pornit noaptea prin pădurile din Braşov. Au avut la ei doar o hartă şi o busolă

Video Sute de oameni au pornit noaptea prin pădurile din Braşov. Au avut la ei doar o hartă şi o busolă

Editor Claudiu Loghin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 31.10.2026, 10:10 | Modificat la 31.10.2026, 10:10

La Braşov a început unul dintre cele mai spectaculoase concursuri de orientare în alergare. Participanţi de toate vârstele au de parcurs trasee anevoioase cu puncte fixe pe care trebuie să le găsească doar cu ajutorul unei hărţi şi o busolă. Însă cum acţiunea se desfăşoară noaptea, totul este mult mai palpitant.

Proba de noapte s-a desfăşurat în pădure, iar o parte din locurile alese au fost greu accesibile. Însă asta nu a fost singura provocare pentru concurenţi.

"Am 56 de ani în sportul acesta neîntrerupt cu cel puţin zece competiţii puternice în România şi un campionat mondial în fiecare an în ultimii 15 ani pe categoria de vârstă începând cu 35 de ani, 45 de ani şi acum sunt la 70 de ani care a fost anul acesta în Polonia", a declarat un sportiv de 56 de ani.

"Este un sport care te pregăteşte pentru viaţă, începe de la 8, 9, 10 ani şi după aia continuăm fără sfârşit de limită. Avem sportivi în România de la 90 de ani care participă", a adăugat altă persoană.

Articolul continuă după reclamă

Peste 300 de concurenţi din 10 ţări, la competiţia de orientare din Transilvania

Peste 300 de concurenți, din zece țări şi România participă la concursul din inima țării. Dintre aceştia 130 sunt străini, cei mai mulți din Suedia, urmați de cei din Moldova, Ucraina și Marea Britanie.

"Totul ţine de atmosferă. Este foarte interesant să alergi în Transilvania noaptea", a spus o femeie.

"E o plăcere să alerg noaptea de orientare, e cu totul diferit faţă de orientarea de zi, cu totul diferit pentru că ai alte repere, ziua vezi de la distanţă, noaptea trebuie să fii atent la hartă, la toate potecile că pe urmă e greu să te repui", a adăugat sportivul.

Pe acelaşi subiect

"Eu sunt foarte inspirat de bătrânei care la 80 şi, chiar este cineva la 90 de ani încă aleargă şi sunt model pentru mine, când mă uit la ei zic jos pălăria, vreau să fiu şi eu ca ei", a precizat un bărbat.

Trasee de până la 12 kilometri, adaptate vârstei şi experienţei

Concursul se desfăşoară pe o perioadă de patru zile, cu patru ore de orientare, unde participă alergători cu vârste cuprinse între 10 şi peste 80 de ani.

"Traseele sunt gândite bineînţeles de vârsta concurenţilor, în sensul că cei de la elit au un traseu de nouă kilometri în linie dreaptă, adică aleargă 11-12 kilometri, iar copiii au mai puţin, în funcţie de vârstă bineînţeles se calibrează traseele", a explicat Mădălina Iacob, organizator.

În România, acest exercițiu moștenește orientarea turistică din anii 70-80, iar în ultimii 15 ani a început să se dezvolte ca sport de performanță.