Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O contabilă, fiica și ginerele ei, acuzați că au delapidat fonduri și au lăsat zeci de blocuri fără apă

O femeie de 57 de ani, împreună cu fiica și ginerele ei, sunt cercetați pentru delapidare în formă continuată, fiind suspectați că ar fi sustras aproximativ 400.000 de lei din conturile a nouă asociații de proprietari din zona Rahova–Pucheni. Deși încasau bani pentru utilități și reparații, aceștia nu ar fi plătit facturile, iar locatarii au rămas la un moment dat fără apă, potrivit News.ro. Poliția Capitalei a efectuat cinci percheziții în București, Tulcea și Ilfov, iar suspecții au fost duși la audieri.

de Redactia Observator

la 03.12.2025 , 11:55

Locatari lăsați fără utilități după delapidări de 400.000 lei. Trei persoane, sub anchetă O contabilă, fiica și ginerele ei, acuzați că au delapidat fonduri și au lăsat zeci de blocuri fără apă - Profimedia | Ilustraţie

"Astăzi, 3 decembrie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Tulcea şi Ilfov, într-un dosar penal având ca obiect infracţiunea de delapidare în formă continuată", a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Suspiciuni de delapidare timp de aproape trei ani

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie 2022 - octombrie 2024, trei persoane - una în calitate de contabil, iar celelalte două ca reprezentanţi ai unor societăţi comerciale care prestau servicii financiar-contabile, de casierie şi administraţie tehnică pentru asociaţii de proprietari - şi-ar fi însuşit aproximativ 400.000 de lei din conturile unor asociaţii de proprietari pe care le administrau.

Articolul continuă după reclamă

"Suma ar fi fost sustrasă prin neplata unor furnizori de utilităţi, a obligaţiilor către bugetul de stat, precum şi prin retrageri din fondul de rulment şi fondul de reparaţii. Pentru administrarea probatoriului, în cursul acestei zile au fost efectuate cele cinci percheziţii domiciliare menţionate", a mai transmis Poliţia Capitalei.

Instituţia a precizat că persoanele bănuite au fost depistate şi urmează să fie duse la audieri.

Nouă asociații de proprietari prejudiciate în zona Rahova-Pucheni

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că este vorba despre o femeie de 57 de ani, împreună cu fiica sa de 30 de ani şi ginerele de 33 de ani.

Aceştia ar fi sustras banii de la nouă asociaţii de proprietari pe care le administrau, în zona Rahova-Pucheni.

Au luat bani din fondul de rulment, dar nu au plătit nici reparaţiile, dar nici utilităţile.

La un moment dat, oamenii au rămas fără utilităţi, dar pentru puţin timp pentru că au mai achitat odată facturile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Justiţie » O contabilă, fiica și ginerele ei, acuzați că au delapidat fonduri și au lăsat zeci de blocuri fără apă