Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală: achiziţii fictive de peste 10 milioane de lei
Descinderi în București și patru județe, în urma unor achiziţii fictive în valoare de peste 10 milioane de lei. Conform IGPR, poliţiştii fac joi dimineaţă 15 percheziţii în București și în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul produselor accizabile.
Polițiștii din Prahova pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, la sediile sociale ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, în municipiul București și în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și Hunedoara, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul produselor accizabile. Vor fi puse în aplicare și 9 mandate de aducere.
Prejudiciu de peste 10 milioane de lei
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea agenților economici administrați achiziții fictive de la societăți comerciale cu comportament neadecvat, cu scopul de a influența negativ obligațiile fiscale datorate bugetului de stat. Prejudiciul preliminar în cauză este de 10.089.756 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi inspectoratelor de poliţie judeţene Dâmboviţa, Ilfov şi Hunedoara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰