Antena Meniu Search
x

Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi şi dă în judecată SPP. Fostul preşedinte ar putea fi evacuat din vila de protocol

Aflat în pragul evacuării forţate din vila de protocol de la RA-APPS, Traian Băsescu nu renunţă definitiv la privilegiile de fost preşedinte şi a dat în judecată SPP la Curtea de Apel Bucureşti.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 26.05.2022, 13:34

Traian Basescu indica, joi 1 decembrie 2005, echipajului SPP, locul de oprire al limuzinei prezidentiale
Traian Basescu indica echipajului SPP locul de oprire al limuzinei prezidentiale, cu ocazia Zilei Naţionale din 2005 - Hepta

Fostul președinte Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi și cere acest lucru în instanță, unde a deschis un proces împotriva Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Părțile sunt chemate joi în fața magistraților Curții de Apel București. Traian Băsescu are calitatea de reclamant în procesul de la Curtea de Apel București, iar SPP este pârât. Fostul președinte cere instanței de contencios administrativ şi fiscal suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022. Dosarul a fost înregistrat în 28 aprilie, la o lună după ce fostul președinte al României a rămas fără privilegiile pe care le-a avut ca șef al statului, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei securități.

Traian Băsescu în pragul evacuării din vila RA-APPS

Fostul președinte Traian Băsescu ar putea fi evacuat din vila de protocol și s-a cerut ajutorul unui executor judecătoresc. RA-APPS a anunțat miercuri că Băsescu nu a respectat termenul legal pentru eliberarea imobilului.

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) tramsmite, miercuri, într-un comunicat oficial, că luni a expirat termenul în care fostul preşedinte Traian Băsescu trebuia să elibereze vila de protocol, iar fostul Preşedinte al României a fost notificat de acest lucru. Regia spune că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vor demara procedurile de evacuare.

Pe acelaşi subiect

Prin notificarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosinţa gratuită a imobilului- reşedinţă oficială situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât şi membrii familiei au obligaţia de a elibera şi de a preda reşedinţa oficială.

RA-APPS precizează că în data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligaţia de a elibera şi preda imobilul situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1.

Întrucât imobilul menţionat nu a fost eliberat şi predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Preşedinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc. ”Precizăm faptul că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vom demara procedurile de evacuare”.

Traian Băsescu şi-a căutat un aparament cu 3 camere

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat şi că încă nu i-a sosit biblioteca unde să îşi mute toate cărţile.

El a mai spus că a primit ieri notificarea de la RA-APPS, în care se spune că trebuie să evacueze imobilul, şi că un executor judecătoresc se va ocupa de procedură, dar că nu i s-a dat un termen.

Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică”, a mai afirmat Băsescu.

La sfârşitul lunii martie, fostul preşedinte declara că îşi doreşte să cumpere un apartament de trei camere, ţinând cont de costurile cu întreţinerea, şi că şi-ar dori ca apartamentul să nu fie izolat de lume. „Să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o piaţă, o stație de metrou”, a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu, somat să părăsească vila de protocol

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a făcut precizări oficiale, luni, privind actuala situaţie locativă a fostui preşedinte Traian Băsescu, arătând că acesta şi familia sa au obligaţia de a elibera locuinţa de protocol în termen de 60 de zile, după decizia instanţei prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de colaborator al Securităţii, potrivit prevederilor legale.

Potrivit Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

  • a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
  • b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  • c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare;
  • d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.

Fostul respinge ideea potrivit căreia a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. „N-am ascuns deloc (colaborarea cu Securitatea - n.r.). Și acum sunt convins că nu există nici o frază care să implice declarații politice sau atitudini politice. Nu există nici măcar o singură frază”, adaugă fostul președinte.

Traian Băsescu spune că nu va demisiona din Parlamentul European, deoarece a fost ales după anunțul CNSAS. El spune că decizia Justiției nu e corectă, deoarece el nu a dat nicio informație despre declarații sau atitudini politice. „Nu cred că am de ce (să demisionez- n.r.), pentru că eu am fost ales cu anunțul CNSAS-ului făcut. Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere”, spune Traian Băsescu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Justitie » Traian Băsescu își vrea privilegiile înapoi şi dă în judecată SPP. Fostul preşedinte ar putea fi evacuat din vila de protocol